joi, 25 aprilie, 2024

Ce meserie a avut Raluca Bădulescu înainte de a cunoaște gustul celebrității

Distribuie:

Publicat:

Raluca Bădulescu este prezentă mai mereu pe micile ecrane. A reușit să își facă carieră frumoasă în televiziune, însă alta este pregătirea ei profesională. Nici nu te-ai fi așteptat la o asemenea veste. Ce meserie a avut Raluca Bădulescu înainte de a cunoaște celebritatea și din ce și-a câștigat banii la vârsta de 24 de ani. Vedeta a mărturisit totul.

Raluca Bădulescu a fost profesoară de limba română și engleză. Exact! Pe vremea când abia terminase Facultatea de Litere, vedeta a ocupat postul de profesoară, însă pentru puțin timp. Raluca Bădulescu a povestit că era mai mult prietenă cu elevii, lucru care nu era deloc avantajos pentru cei mici. Ea spune că a fost o experiență frumoasă, însă îi înțelegea prea mult în privința chiulitului, a unui teme nefăcute și așa mai departe.

‘’Primul job a fost de profesoară de limba romana, trei luni de zile la liceul Mihai Viteazul. Nu era de mine. A fost mișto, m-am distrat. Abia terminasem, aveam 24 de ani. Eram apropiați de vârsta cu cei de la liceu. Îmi plăcea, dar una e să râzi și să te distrezi și alta e ca elevii să învețe. Înțelegeam că lipsesc de la ore. Eu eram profesoară de română și de engleză. Îi înțelegeam că n-au făcut rezumat, eram mai mult prietena lor și nu mergea așa. Am prins un 1 Martie și am fost la niște petreceri. Însă am prins alături de ei o petrecere. Era suficient sa spună ca lipsesc’’, a povestit Raluca Bădulescu în emisiunea ‘’Fita cu Adita’’.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img