joi, 18 aprilie, 2024

Ce plante ar trebui sa ai in casa daca suferi de anxietate, depresie, dureri de cap, insomnie

Distribuie:

Publicat:

Persoanele care isi petrec cel putin 90 de minute zilnic inconjurati de plante, arbusti sau copaci au o activitate scazuta in acea parte a creierului din care provin starile de anxietate si depresie, se arata intr-un studiu al cercetatorilor de la prestigioasa Universitate Stanford. Un alt studiu intitulat "Natura este buna" a analizat impactul pe care il au plantele de acasa sau de la birou in ameliorarea starilor emotionale negative si a concluzionat ca persoanele care traiesc in stres se simt mai destinse atunci cand se afla intr-o incapere cu astfel de arbusti ornamentali sau flori in ghivece.

Daca locuiesti la casa, o gradina bogata in plante si flori poate fi remediul perfect pentru o zi stresanta sau pentru a scapa de anxietate si depresie. Specialistii au descoperit ca magnolia – parfumul ei dar si contemplarea acestui arbust inflorit, are un efect calmat, fiind folosita in terapii anti-stres sau in tratarea atacurilor de panica.

Potrivit cercetatorilor, plantele ne ajuta sa ne simtim mai bine atat din punct de vedere fizic, cat si emotional. Astfel, ele reusesc sa: scada tensiunea arteriala; imbunatatesc timpii de reactie; cresc puterea de concentrare; scad absenteismul (la locul de munca); cresc productivitatea; imbunatatesc starea generala a persoanelor; imbunatatesc perceptiile asupra spatiului; scad nivelul de anxietate al pacientilor care se recupereaza dupa operatii; cresc nivelul de satisfactie la locul de munca. Aceste lucruri explica si de ce ne inconjuram cu flori atat in momentele bune din viata noastra (la aniversari, nunti, botezuri, ceremonii, evenimente speciale), cat si la cele traumatice.

De ce ne ajuta plantele sa ne simtim mai bine? La aceasta intrebare au incercat sa raspunda si oamenii de stiinta, care au descoperit mai multe lucruri surprinzatoare:

1. Plantele ne ajuta sa ne vindecam. Participantii la mai multe studii care au petrecut mai multe ore in natura sau au privit imagini cu peisaje si-au redus sentimentele de furie, teama sau stres. Prin reducerea tensiunii arteriale si a pulsului se inhiba productia unui hormon numit cortizon, care este cunoscut si sub denumirea de „hormonul stresului". Elementele din natura ne pot ajuta inclusiv sa ne crestem speranta de viata, au afirmat oamenii de stiinta Andy Stamatakis si Irwin Mitchell, intr-un studiu. 2. Florile ne ajuta sa dormim mai bine. Pentru persoanele care sufera de insomnii sau au un somn agitat si nu se odihnesc bine pe timpul noptii, prezenta in dormitor a unor plante precum iasomia sau lavanda pot contribui la un somn adanc si netulburat. Lavanda are efecte dovedite de reducere a stresului si anxietatii, in timp ce mirosul de iasomie iti ajuta organismul sa se relaxeze si sa intre mai usor in faza de REM, cunoscut si ca somnul profund.

3. Plantele ne ajuta sa ne imbunatatim memoria. Oxigenul emanat de plante ajuta celulele din creier sa se regenereze mai rapid si, pe termen lung, ne poate ajuta sa ne imbunatatim capacitatea de a retine anumite detalii. Spre exemplu, rozmarinul creste calitatea aerului din incapere, fiind una din plantele folosite si in suplimentele alimentare pentru imbunatatirea memoriei. 4. Plantele amelioreaza durerile de cap. Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confrunta persoanele care sufera de depresie sunt migrenele, care pot dura si cateva zile si care nu cedeaza nici la antinevralgice sau analgezice. Planta sarpe, una dintre cele mai comune plante de casa, s-a dovedit extrem de eficienta in tratarea durerilor de cap, a senzatiei de ochi iritati, precum si a problemelor respiratorii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img