marți, 23 aprilie, 2024

Ce s-a intamplat cu Huidu la 6 ani de la accident: Sunt niste sechele pe care o sa le am toata viata

Distribuie:

Publicat:

La peste 6 ani de la cumplitele accidente care i-au schimbat viata, Serban Huidu nu se simte complet refacut.

La mai putin de un an dupa ce era sa moara la schi, in decembrie 2010, realizatorul de la Prima TV a fost, fara voia lui, artizanul unui accident auto in care au pierit trei oameni.

“Povestea cu cele doua accidente, pentru ca, de fapt, din 2010 a inceput toata povestea, este destul de complicata.

Ce am facut, cum am trecut peste… conteaza numai pentru mine. Adica, pentru mine si pentru cei din jur. De fapt, este usor sa iti iei campii si sa pleci ori intr-o viata monahala ori sa adopti o alta solutie de noncombat. Mai greu este sa stai si sa spui cum s-a intamplat, ce s-a intamplat, sa incerci sa inveti din asta si sa-i inveti si pe ceilalti, sa spui oamenilor prin ce ai trecut si sa-i inveti din greselile tale. De exemplu, putina lumea stie ca dupa accidentul din 2010, de la schi eu, am fost la partie cand abia puteam merge si am vorbit cu cei de la partie sa puna o protectie in jurul prapastiei. Le-am zis ca am doua variante: sa-i dau in judecata si sa pun eu protectia aia sau sa o puna ei si sa nu-i dau in judecata. Dupa doua luni, au refacut totul, m-au chemat si mi-au aratat. Astea sunt lucrurile care trebuie sa ramana in urma unor accidente sau incidente de genul asta”, a declarat huidu pentru Libertatea, duminica, zi in care a implinit 41 de ani.

Realizatorul de radio si tv nu a mai condus niciodata dupa accidentul de pe Valea Prahovei, iar trauma il va urmari toata viata, schimbandu-l radical.

“In general, dupa un accident de genul asta, in primii trei ani te recuperezi cam 90%, iar restul de 10% ii recuperezi destul de greu, in ani de zile. Nu mai sunt probleme majore, ca inainte, dar, pe de alta parte, poate e mai bine ca accidentul respectiv m-a oprit un pic, m-a fortat sa iau lucrurile mai usor. Lucrul asta, accidentul de la schi, m-a mai calmat, ca sa spun asa. Nu mai vorbesc atat de repede, nu mai schiez atat de repede, stau mai mult si ascult oamenii, ascult mai mult, sunt lucruri pe care le iau ca fiind pozitive, lucruri care mi s-au intamplat in viata si sunt bune. Dar nu mai sunt cel de dinainte, clar. Cei care m-au cunoscut inainte stiu”, spune el.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img