sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ce se ascunde in spatele atacului lui Victor Ponta

Distribuie:

Publicat:

Fostul lider al PSDVictor Ponta, a bagat batul prin gard chiar in timpul Comitetului Executiv al PSD. Ponta a spus ca acest Guvern este ca un avion condus cu patru manse, dintre care una este a Sistemului. Referirea la Sistem se traduce prin infiltrarea serviciilor secrete in Executiv si nu este prima oara cand Victor Ponta sugereaza ca ofiteri acoperiti ajung la varful PSD.

”Acum vad Guvernul “Grindeanu” (pe care l-am votat si al carui succes m-ar face foarte fericit si linistit) cum are deja 4 piloti ! Langa Premier trage de mansa cu toata puterea si presedintele Iohannis (instalarea cu forta in capul mesei de la Palatul Victoria sau somatiile legate de buget sunt elemente evidente) / trage vizibil si Presedintele PSD Liviu Dragnea (care nu doar ca a anuntat la inceput membrii Cabinetului dar ii si coordoneaza direct si prezinta public toate lucrurile pozitive – cele negative le lasa pentru bietii ministri) / exista din ce in ce mai vizibil si public si a patra “mana” pe mansa – cea a Sistemului care transmite prin vocea Procurorului General sau al Procurorului Sef DNA ce ordonante sau legi trebuie sa adopte sau sa nu adopte Guvernul, cine poate sau nu poate sa fie Ministru sau Secretar de Stat – ba chiar si cate salarii se pot mari din ipoteticele si fantezistele “prejudicii” ( nu are rost sa va spun ca in 2016 cu Guvernul Tehnocrat procentul real de recuperare a atins minimul istoric de sub 10%)!”, a fost declaratia lui Ponta care a incins spiritele.

Daca privim retrospectiv, Victor Ponta a mai facut referire la ofiteri acoperiti atunci cand un anumit personaj tindea sa ajunga la varful PSD.

”Ca sa raspund tuturor celor care ma intreaba: cred ca Liviu Dragnea NU trebuie sa isi dea demisia din functia de Presedinte al PSD! Trebuie sa tina Partidul unit, sa castige alegerile locale si parlamentare si sa fereasca PSD de toti “ofiterii” acoperiti sau descoperiti care vor sa il preia! Clar?”, scria Victor Ponta.

La momentul acestei declaratii, pe surse, s-a aflat faptul ca Victor Ponta se referea la deputatul Mihai Tudose. Coincidenta sau nu, Victor Ponta vorbeste din nou despre Sistem si ofiteri acoperiti chiar in ziua in care Mihai Tudose este desemnat in CeX-ul PSD ministru al Economiei.

Daca la acest lucru se referea Victor Ponta, atunci este o lovitura indirecta si pentru Liviu Dragnea, cel care spunea ca in Romania sunt prea multi acoperiti si promitea ca in Guvernul condus de PSD nu vor mai fi oameni dirijati de serviciile secrete.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img