vineri, 29 martie, 2024

Ce se intampla cand mori – schimbarile prin care trece organismul

Distribuie:

Publicat:

Ce se întâmplă când mori? Probabil ți-ai pus și tu această întrebare în sinea ta. Ne naștem, trăim și murim – dar deseori evităm să ne gândim sau să aducem în discuție acest ultim pas în viețile noastre, pentru că este un subiect dureros.

Devenim anxioși când ne gândim la moarte și este firesc să fie așa, să ne fie teamă. Unii dintre noi amână momentul și nu vor să se gândească la asta decât atunci când, deodată, trebuie să facă față unui deces, de regulă al unui părinte, spune prof. Mark Boughey, director la un centru de paliație din Melbourne, Australia.

Dar nu trebuie să fie așa. Cu cât îți depășești această frică și vorbești mai mult despre moarte, cu cât înțelegi mai bine fenomenul, cu atât vei fi mai bine pregătit și vei ști cum să faci față unei situații dureroase, cum să te porți și ce să îi spui unei persoane muribunde, în așa fel încât trecerea acesteia la cele veșnice să fie mai ușoară, iar perioada de doliu – mai ușor de suportat.

Moartea poate surveni în multe forme. Poate că este vorba despre un proces îndelungat, în care persoana respectivă suferă de o formă de cancer care evoluează în timp. Poate că este vorba despre un accident, un infarct sau un atac cerebral și decesul survine brusc.

CONTINUAREA PE CSID.RO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img