vineri, 19 aprilie, 2024

Ce se va întâmpla cu hainele Reginei Elisabeta a II-a. Avea o colecție impresionantă de rochii și costume

Distribuie:

Publicat:

S-a aflat ce se va întâmpla cu hainele Reginei Elisabeta a II-a. Suverna a decedat la vârsta de 96 de ani și a lăsat în urma sa o colecție impresionantă de haine și bijuterii. Surse de la palat au dezvăluit că Elisabeta a II-a nu purta aceleași haine de două ori, iar întrebarea este ce s-a ales de articolele vestimentare ale sale.

Ce se va întâmpla cu hainele Reginei Elisabeta a II-a

Timp de șapte decenii, cât timp a ocupat tronul Regatului Unit al Marii Britanii, Regina Elisabeta a II-a a strâns o colecție impresionantă de haine, beneficiind de creațiile unor furnizori locali.

Potrivit unui expert regal, apropiat al Familiei Regale Britanice, și autor al cărții „Not in front of the Corgis”, Elisabeta a II-a obișnuia să doneze hainele pe care nu le mai purta. Brian Howey spune că de cele mai multe ori, obiectele vestimentare ajungeau la angajați sau apropiați, însă fără să aibă etichetele oficiale, care ar fi putut dovedi faptul că fuseseră purtate chiar de către Regină.

Se crede că Regina proceda în acest fel pentru ca hainele ei să nu facă obiectul unor vânzări. Întrucât nu aveau etichetă, nimeni nu putea proba faptul că i-au aparținut, ci putea fi simple replici.

Hainele cu valoare istorică purtate de către Elisabeta a II-a vor fi păstrate și expuse într-un muzeu. La fel se va întâmpla și cu o parte din colecția de bijuterii a regretatei Reginei. De-a lungul timpului, aceasta a purtat atât piese din colecția Bijuteriile Coroanei, cât și bijuterii proprii, moștenite, cumpărate sau primite cadou.

Ce conține colecția de bijuterii a Reginei

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, colecția de bijuterii a Reginei Elisabeta a II-a însumează peste 300 de piese, fiind compusă din aproape 100 de broșe, peste 40 de coliere, 37 de brățări și tot atâția cercei, aproape 20 de inele și tot atâtea ceasuri și cinci pandantive.

O mare parte dintre bijuteriile regretatei Regine vor ajunge la viitoarea regină, actuala Prințesă de Wales, Kate Middleton, soția Prințului William, cel ce va urca la tron după tatăl său, Regele Charles al III-lea. Vor fi câteva piese care vor ajunge și la regina consoartă, Camilla, soția regelui Charles.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img