News Flash:

Ce sunt etrierii din fier beton și la ce folosesc?

28 Iunie 2022
236 Vizualizari | 0 Comentarii
etienne girardet sgYamIzhAhg unsplash

Construirea clădirilor presupune mai înainte de orice asigurarea cerințelor de rezistență și stabilitate. Din aceste considerente rezultă nevoia folosirii celor mai bune materiale pentru construire, alături de sistemele de armare potrivite. Armăturile sunt elemente din fier beton care se folosesc pentru a contribui la preluarea încărcărilor, iar unele dintre cele mai importante elemente de izolare sunt etrierii.

Ce sunt etrierii din fier beton?

Etrierii sunt realizati din bare de fier beton, prelucrate mecanic în scopul definitivării formei. Un etrier din fier beton poate avea o formă închisă (cu ramă și ciocuri închise) sau mai există și varianta de etrieri din beton deschiși, ce pot fi folosiți în construcții în funcție de cerințele specificate în cadrul proiectului tehnic. 

Etrierii sunt deosebit de importanți deoarece ei reprezintă armături longitudinale la nivelul stâlpilor. 

Armarea elementelor de construcții contează foarte mult în cadrul ucrărilor, deoarece prin barele de armătură sunt preluate eforturile construcției, astfel încât capacitatea portantă a acesteia să nu fie afectată. Astfel, pe lângă armarea sub formă de bare de oțel lungi, este nevoie și de carcasele pe care le formează etrierii. 

Care este rolul etrierilor?

Într-o construcție distribuția forțelor este destul de variată. O clădire este expusă la o multitudine de solicitări, iar elementele constructive trebuie să fie capabile să reziste la toate acestea. Fără o armare suficient de bună, clădirea ar ceda sub sarcină, așadar este nevoie de o suplimentare a rezistenței în zonele predispuse cedării. 

Armarea cu etrieri acoperă majoritatea încărcărilor, mai ales că etrierii fac și legătura cu celelalte elemente de armare. Practiv, fiecare bară de oțel trebuie să fie legată de etrieri, pentru a oferi caracteristicile de rezistență și stabilitate dorite.

Etrierii joacă un rol important și în cazul seismelor, acestea fiind mișcări ale pământului care nu pot fi anticipate sau prevăzute. Neștiind când se va produce un cutremur, nu se poate ști nici intensitatea forței. În consecință, se iau în calcul anumiți coeficienți cu ajutorul cărora să poată fi estimate aceste forțe și impactul lor asupra construcțiilor.

În etapa de proiectare sunt așadar calculate aceste nevoi și este estimat numărul de etrieri necesari pentru realizarea elementelor constructive ale clădirii. 

Etrierii, alături de armăturile longitudinale, va conferi un plus de rezistență construcțiilor, protejând stâlpii de cedare. Fiind realizați din materiale metalice, etrierii vor rezista foarte bine chiar și la solicitări dificile pentru o construcție, cum ar fi întinderea din încovoiere, fiind cunoscut faptul că betonul are o rezistență crescută la compresiune, dar mai scăzută la alte tipuri de încărcări. 

Forma etrierilor este ușor de recunoscut, iar aceasta se poate face manual, prin îndoirea fierului, sau mecanizat. Varianta mecanizată este mai avantajoasă deoarece etrierii sunt standardizați și pentru că timpul de lucru este cu mult redus. Acest lucru contează foarte mult în contextul marilor șantiere care au nevoie de aceste materiale în mod rapid, evitându-se astfel timpii mari de așteptare.

Cine estimează numărul de etrieri?

Calculul structural este realizat în general de către inginerul structurist. Acesta calculează și modelează structural clădirea proiectată, astfel încât să poată fi observat comportamentul acesteia, în cazul încărcărilor. 

Numărul de etrieri are în vedere dimensiunea construcțiilor și a elementelor constructive, dar și alte caracteristici care țin de siguranța și stabilitatea ansamblului.

Este recomandat să alegi etrierii în funcție de specificațiile proiectului, pentru că aceste elemente sunt vitale pentru realizarea construcțiilor. 

Alege să folosești materiale de calitate și să lucrezi pentru construire cu o echipa specializată de construcții, pentru a preîntâmpina orice problemă cu privire la montajul etrierilor sau cu privire la modul de comportare a clădirii. 

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/sgYamIzhAhg

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0991 (s) | 23 queries | Mysql time :0.032459 (s)