vineri, 26 aprilie, 2024

Cel mai mare centru comercial al Bârladului, într-o nouă fază

Distribuie:

Publicat:

Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, urmare a lucrărilor de amenajare a celui mai mare centru comercial din localitate (Retail Park Bârlad), construirea unui nou sens giratoriu în zonă a început și se află în faza reamenajării spațiilor verzi.

Investiția, care a demarat la jumătatea lunii aprilie a.c., a intrat, totodată, și în faza deschiderii celui de-al doilea mare șantier, pe care se va ridica un hipermarket. După cum se știe, pe locul unor foste hale ale SC Rulmenți SA, se vor ridica un retail park și un hipermarket, suprafața totală desfășurată pe care se va construi fiind de circa 9 hectare.

„Cea mai mare investiție a mediului privat din Bârlad presupune și construirea unei noi girații, care va fluidiza traficul în zona viitorului retail park. Odată cu finalizarea acestor lucrări, suprafața spațiului verde din zonă va creștre cu 5,6%. Chiar dacă lucrările de acum, care presupun și devierea temporară a traficului doar pe unul din cele două sensuri de mers din zonă, sunt de anvergură, am primit asigurări că acestea se vor finaliza suficient de repede pentru a nu incomoda prea mult timp traficul rutier. Până atunci, apelăm și noi la înțelegere din partea conducătorilor auto, pe care îi rugăm să aibă răbdare întrucât disconfortul creat este doar temporar”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img