joi, 28 martie, 2024

Cele mai populare și bine vandute parfumuri pentru femei

Distribuie:

Publicat:

Simțul mirosului este unul dintre cele mai importante simțuri pe care le avem, iar datorită acestui lucru acordăm și mare atenție și felului în care mirosim. Investim timp în a găsi parfumul ce ne reprezintă și suntem atenți să îl folosim mereu. De-a lungul timpului, designeri și parfumerii au creat parfumuri de excepție pe care încă le comercializează. Acestea au devenit foarte populare și sunt printre cele mai bine vândute parfumuri.

Chanel N°5

Printre cele mai cunoscute și cumpărate parfumuri este Chanel N°5. A fost creat în 1921 de către casa de modă Chanel, nasul din spatele acestui parfum fiind Ernest Beaux. Este caracterizat ca fiind un parfum atemporal, simbol al feminității, ce poate fi purtat oriunde, oricând. Parfumul ca note de vârf aldehide, ylang-ylang, neroli, bergamot și lămâie. Notele de mijloc sunt de iris, iasomie, trandafir, rădăcină de iris, lăcrămioare. Notele de bază sunt de zibetă, ambră, lemn de santal, mosc, vetiver, vanilie, patchouli și moșchi.

Chanel Coco Mademoiselle

Tot un parfum al casei Chanel care este foarte apreciat și cunoscut este Coco Mademoiselle. Acesta a fost lansat în 2001. Nasul din spatele acestui parfum este Jacques Polge. Este un parfum bine echilibrat, dar complex. Notele de top sunt de portocale, mandarine, bergamot și floare de portocal, deci e un parfum citric, în mod special. Ca note de mijloc are trandafiri turcești, iasomie, mimosă și ylang-ylang, iar ca note de bază are patchouli, mosc alb, vanilie, vetiver, tonka și opoponax.

Parfumuri – oferte

Black Opium

Printre cele mai populare parfumuri putem considera că este și Black Opium al casei de modă Yves Saint Laurent. Acesta a fost lansat în 2014 și a fost creat de către Nathalie Lorson, Marie Salamagne, Olivier Cresp și Honorine Blanc. Are un miros misterios și distinct, fiind lansat ca o interpretare rock`n`roll a clasicului, ce subliniază partea misterioasă a brand-ului YSL. Notele de top sunt perele, piperul roz și floarea de portocal. Notele de mijloc sunt cafeaua, iasomia, migdalele amare și lemnul dulce, iar ca note de bază sunt vanilia, patchouli, cedru și cashmeran.

La Vie Est Belle

Un alt parfum foarte cunoscut și apreciat este La Vie Est Belle al Lancôme. Acesta a fost rezultatul a trei ani și a peste 5000 de versiuni. A fost lansat în 2012, fiind creat de către Olivier Polge, Dominique Ropion și Anne Flipo. Notele de vârf sunt de coacăze negre și pere. Notele de mijloc sunt de iris, iasomie și flori de portocal, iar notele de bază sunt de praline, vanilie, patchouli și tonka. Conceptul din spatele acestui parfum este ideea de frumusețe naturală și simplă, fiind inspirat de bucuria și plăcerea din spatele lucrurilor mici în viață.

Lady Million

Cu o sticluță în forma unui diamant auriu, Lady Million este un parfum floral fructat lansat în 2010. A fost creat de către Anne Flipo, Beatrice Piquet, Dominique Ropion și Bruno Jovanovic. Notele de vârf sunt de zmeură, neroli și lămâie Amalfi. Notele de mijloc sunt de iasomie, floare de portocal african și gardenie, iar ca note de bază sunt mierea albă, patchouli și ambra.

J`adore

Printre cele mai populare parfumuri este și J`adore al casei de modă Christian Dior. Este un parfum modern, glamour, care a devenit incredibil de popular, fiind realizat în mai multe variante cu concentrații diferite. Acesta a fost lansat în 1999, fiind creat de către Calice Becker. Notele de vârf sunt de pere, pepene, magnolie, piersică, mandarine și bergamot. Notele de mijloc sunt de iasomie, lăcrămioare, tuberoze, frezii, trandafiri, orhidee, prune și violete, iar notele de bază sunt de mosc, vanilie, mure și cedru.

Un alt parfum bine cunoscut este și Sì al Giorgio Armani. A fost lansat în 2013, fiind creat de către Christine Nagel. Ca și notă de vârf sunt coacăzele negre. Notele de mijloc sunt de trandafir de mai și frezie, iar cele de bază sunt de vanilie, pathouli, ambroxan și note lemnoase. Este un parfum destul de puternic și persistent. La început mirosul poate părea înțepător, dar în timp devine dulce și fresh, dar elegant.

Parfumuri –oferte și recenzii

Black Orchid

Un alt parfum popular este Black Orchid al Tom Ford. Este un parfum oriental floral, luxos și senzual. A fost creat de către parfumeria Givaudan în 2006. Notele de vârf sunt trufele, gardenia, coacăzele negre, ylang-ylang, iasomie, bergamot, mandarine, și lămâie Amalfi. Notele de mijloc sunt de orhidee, mirodenii, note fructate, ylang-ylang, iasomie și lotus, iar cele de bază sunt de ciocolată mexicană, patchouli, vanilie, tămâie, ambra, lemn de santal, vetiver și mosc alb. Este un parfum foarte persistent, cu o urmă puternică. Este un parfum destinat femeilor, a fost creat în acest fel, însă mulți bărbați apreciază acest parfum, iar multă lume îl percepe ca fiind unisex. Este un parfum foarte diferit, nefiind potrivit chiar pentru oricine, dar are foarte mulți simpatizanți.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img