News Flash:

Cele mai recente două autobuze adăugate flotei auto a municipiului Bârlad în urmă cu o lună au fost introduse pe traseele orașului

24 Noiembrie 2022
199 Vizualizari | 0 Comentarii
316413888 151652077615174 7099713434943084482 n

Așadar, intră în vigoare un nou grafic de circulație a mijloacelor de transport public local valabil pentru traseul 1 (IRB - Gară), traseul 2 (IRB – Liceu), precum și unul pentru zilele de sâmbătă, duminică și pentru sărbătorile legale.

Introducerea celor două autobuze crește numărul curselor, diminuând astfel timpul de așteptare în stații.

”Și mai bine va fi odată cu sosirea la Bârlad a celor 10 autobuze electrice. Am semnat contractul de achiziție la începutul acestui an. În decembrie așteptăm primele două autobuze, urmând ca până în iulie 2023 să ne fie livrate și celelalte. Investiția este de 4,6 milioane de euro”, a transmis primarul Dumitru Boroș.

În acest moment, transportul public este asigurat de 9 autobuze și 5 microbuze, achiziționate în totalitate de la bugetul local (cu suma de aproximativ 3,5 milioane de lei), odată cu reluarea de către municipalitate a activității de transport în comun, după ce aceasta a fost concesionată vreme de 17 ani unor firme private.

Flota auto a orașului se află în administrarea Companiei de Utilități Publice SA Bârlad (CUP), firma al cărei acționar unic este Consiliul Local Bârlad.

Galerie Foto

316831175_151652087615173_4867504873731341199_n
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0849 (s) | 23 queries | Mysql time :0.027645 (s)