joi, 18 aprilie, 2024

Cererile de plata pentru subventionarea motorinei utilizate in agricultura, pe trimestrul IV, se depun pana la 1 februarie

Distribuie:

Publicat:

Cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă trimestrul IV al anului 2020, se pot depune până la 1 februarie, inclusiv, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

"Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 01 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie – 31 decembrie 2020 (trim. IV al anului 2020)", se menţionează în comunicat, potrivit agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul/reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Totodată, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img