vineri, 26 aprilie, 2024

Certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals, descoperit la controlul de frontieră din ALBITA

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals.

În data de 27 noiembrie, în jurul orei 00.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  pasager într-un autoturism marca Mercedes, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 24 de ani.

La controlul de frontieră, tânărul a prezentat alături de documentele personale de identitate și un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, emis în R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că este fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obținut certificatul de vaccinare împotriva Covid-19 prin intermediul unui concetăţean, ale cărui date nu le cunoaște, contra sumei de 500 lei moldoveneşti, fără să se vaccineze.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img