joi, 28 martie, 2024

Ciolos ii raspunde lui DRAGNEA

Distribuie:

Publicat:

Premierul Dacian Ciolos a precizat astazi ca Executivul nu a modificat Codul fiscal prin hotarare de guvern, asa cum a acuzat Liviu Dragnea, ci doar “a clarificat lucrurile” scrise de Guvernul Ponta, adaugand ca va modifica prin ordonanta de urgenta Codul fiscal, astfel incat sotiile veteranilor de razboi sa fie scutite din nou de la plata impozitelor.

“Guvernul nu a modificat nimic prin hotarare de guvern, ci a clarificat lucrurile scrise in Codul fiscal. Asa cum am facut de nenumarate ori, rezolvam problemele care ne apar in cale, probleme pe care nu le-am creat noi. Vom modifica Codul fiscal gandit si promovat de Guvernul precedent si vom corecta aceasta nedreptate facuta veteranilor si familiilor lor. Lucrurile sunt clare din punctul nostru de vedere. Greseala este in Codul fiscal in care, la acest punct, formularea este ambigua, spre deosebire de textul din Codul fiscal precedent, unde lucrurile erau limpezi in ceea ce-i priveste pe veterani si pe vaduvele de razboi. Problema izvoraste de acolo, din faptul ca unele prevederi din vechiul Cod fiscal nu au fost transpuse in cel nou, cu o formulare la fel de clara. Nu aveam cum sa modificam noi prevederile Codului prin hotarare de guvern”, a declarat Ciolos pentru Adevarul.

Conform vechiului Cod fiscal, pana in 2015, scutirea fiscala se aplica integral pentru proprietatile detinute in comun de soti – veteran de razboi, vaduva de razboi sau vaduva nerecasatorita. Cota parte se aplica numai pentru proprietatile detinute de acestia impreuna cu alte persoane decat sotul sau sotia. Din ianuarie 2016, potrivit noului Cod fiscal, veteranii de razboi, vaduvele de razboi si vaduvele nerecasatorite beneficiaza in continuare de scutirile de la plata impozitelor si taxelor locale. Din pacate, sotiile, sotii acestora nu mai beneficiaza de scutire pentru cota parte din cladirea sau terenul pe care le detin impreuna, pentru ca un articol din vechiul Cod fiscal nu a fost preluat in noua lege. Este o problema, este o nedreptate facuta veteranilor si familiilor lor si o vom rezolva. Daca problema de fond a domnului Dragnea este intr-adevar scutirea de taxe a veteranilor si a familiei acestora pentru imobilul in care locuiesc impreuna, am spus-o deja clar, vom rezolva aceasta problema. Nu prin interpretari ale ambiguitatilor din Codul fiscal in norme, ci prin formulari clare ale Codului fiscal.”  a explicat Ciolos.

Sursa: Agerpres

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img