vineri, 19 aprilie, 2024

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au mutat împreună și se pregătesc de nunta

Distribuie:

Publicat:

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au planuri mărețe pentru următoarea perioadă. Artiștii își vor uni destinele mai repede decât se așteptau susținătorii, mai exact luna viitoare, într-un cadru de poveste.

Cei doi tineri sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă și spun că nu vor respecta toate tradițiile. Edward Sanda a declarat într-o emisiune că nunta va avea loc în luna august a acestui an și că este foarte emoționat de marele eveniment. Acesta a mai spus că nu vor avea parte de nași, că el și Cleopatra au decis de comun acord ca doar ei să fie în centrul atenției.

„Avem emoţii, eu nu pot să-mi imaginez cum e ziua aia, că n-am mai trăit”, a spus Edward Sanda.

„Nu avem naşi, avem prieteni foarte buni care ne susţin şi sunt alături de noi. Am zis că dragostea şi căsătorie e despre noi. Nu vrem noi să respectăm ceea ce au făcut alţii în trecut, dacă aşa face toată lumea, noi nu trebuie să facem.

Aşa simţim noi, că nu avem nevoie”, a mai declarat acesta.

Continuarea pe wowbiz.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img