News Flash:

Clinica stomatologica in care s-a facut anestezia copilului de patru ani care a murit invarteste milioane de lei

14 Februarie 2020
486 Vizualizari | 0 Comentarii
media 156475352645278300

Medical Tours Company, compania care administrează clinica stomatologică Teddy Care din Pitești, acolo unde a fost făcută anestezia copilului de patru ani care a murit în cursul zilei de miercuri, a avut, în 2018, o cifră de afaceri de 6,5 milioane de lei, potrivit Ministerului de Finanțe, anunță MEDIAFAX.

Conform sursei citate, compania a avut, în același an, un profit net de circa 430.000 de lei și un număr mediu de 39 de angajați.

Un copil de patru ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce i s-a făcut anestezie generală într-un cabinet stomatologic. Ulterior, organele sale au cedat unul câte unul, iar micuțul a murit, miercuri, în Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

El a fost sedat cu propofol, aceeași substanță care i-a provocat decesul și cântărețului Michael Jackson, a explicat un medic anestezist.

Dosarul copilului mort a fost preluat, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar cercetările în acest caz se fac pentru ucidere din culpă. Deocamdată nu a fost nimeni pus sub acuzare, ancheta fiind pentru faptă.

În paralel, DSP Argeș a decis închiderea clinicii.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1072 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023618 (s)