vineri, 29 martie, 2024

Codrin Stefanescu, replica-fulger pentru Ponta: Eu nu am stat cu demonii la sprit, iar mama s-a prapadit acum 15 ani

Distribuie:

Publicat:

Secretarul general PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat miercuri, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că mama sa nu a fost chemată la DNA pentru că a murit acum 15 ani, iar el nu a stat „cu demonii la șpriț”, în replică la afirmațiile lui Victor Ponta.

„Când spui 'trădare', 'lipsă de cuvânt' și 'minciună', spui 'Ponta'. În Victor Ponta eu personal văd tot ce a fost mai rău în PSD și este un lucru absolut minunat că nu mai face parte din PSD. Legat de toate acuzațiile pe care mi le aduce pe unde apucă, trebuie ca acestui securistoid să îi aduc aminte următoarele. Partidul l-a făcut de-a lungul timpului tot ceea ce este, din nimic l-a făcut parlamentar, apoi vicepreședinte al partidului și mai târziu președinte si premier, fără să aibă niciun merit în afara unuia singur, acela de a se gudura întotdeauna, în viața lui, pe lângă șefi”, a spus Codrin Ștefănescu.

Secretarul general PSD a adăugat că, spre deosebire de Ponta, el nu a făcut „pact cu diavolul”.

„Vreau să îi mai spun că mama mea nu a fost chemata la DNA din două motive simple. Unu, pentru că s-a prăpădit acum 15 ani și doi, cel mai important, pentru că eu, spre deosebire de el, nu am făcut niciodată pact cu diavolul. Eu nu am stat cum a stat el cu demonii la șpriț uzurpând și distrugându-și propriii colegi și camarazi. A venit timpul să vorbim despre acest personaj toxic pe scena politică românească, lucruri care trebuie să fie cunoscute”, a precizat social-democratul.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img