marți, 23 aprilie, 2024

Codul fiscal a fost adoptat de Senat

Distribuie:

Publicat:

Proiectul de lege privind Codul fiscal a fost adoptat luni de Senat, in calitate de prima Camera sesizata, cu 90 de voturi pentru, 36 impotriva si patru abtineri.

Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat ca actuala legislatie fiscala este perceputa in mediul economic si social ca fiind “dificil de aplicat”, iar actualul Cod fiscal a fost construit astfel incat sa conduca la simplificarea fiscalitatii si la predictibilitate.

Potrivit ministrului, Codul fiscal confera claritate si accesibilitate in aplicarea prevederilor sale prin restructurarea pe baze sistemice a normelor fiscale, transparenta in prezentarea principiilor fiscale, corelarea prevederilor intre Codul fiscal, Codul de procedura fiscala si legislatia conexa, cresterea eficientei de administrare a taxelor, contributiilor sociale si impozitelor prevazute.

“Toate aceste masuri sunt de natura sa contribuie in mod esential la reducerea evaziunii fiscale, cresterea consumului si stimularea cresterii economice”, a spus Eugen Teodorovici.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legislativ pentru calculul, retinerea, declararea si plata impozitelor, taxelor si contributiilor sociale obligatorii, care constituie venituri ale bugetului general, consolidat, stabilind contribuabilii care au obligatia platii acestor impozite, taxe si contributii, precum si principiile pe care se bazeaza aplicarea Codului fiscal.

Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod fiscal se refera la reducerea TVA la 9% la alimente. Textul adoptat de Senat precizeaza ca aceasta cota redusa se aplica alimentelor, cu exceptia bauturilor alcoolice, destinate consumului uman si animal. Potrivit unui amendament adoptat de Senat, cota de 9% se va aplica si serviciilor de restaurant si de catering, cu exceptia bauturilor alcoolice.

Proiectul de lege va intra in dezbaterea Camerei Deputatilor, cu rol decizional.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img