News Flash:

Comandantul Marinei Militare: 'Navele maritime si fluviale au executat, in total, peste 1.000 de zile de misiuni in Marea Neagra si Mediterana si pe Dunare'

23 Ianuarie 2019
500 Vizualizari | 0 Comentarii
media 143962705540112300

Comandantul Marinei Militare, viceamiralul Alexandru Mîrşu, a declarat marţi, la şedinţa anuală de bilanţ, că navele maritime şi fluviale au executat, în total, peste 1.000 de zile de misiuni în Marea Neagră şi Mediterană şi pe Dunăre, în cadru naţional şi multinaţional, alături de partenerii NATO, se arată într-un comunicat al SMFN, potrivit agerpres.ro.

Şefului Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu, a declarat marţi, în cadrul şedinţei anuale de bilanţ, la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă şi şefii structurilor centrale din MAN şi SMFN, că exerciţiile şi antrenamentele pe mare şi pe fluviu au fost prioritatea anului 2018 pentru Forţele Navale Române (FNR).

Potrivit raportului, prezentat de şeful SMFN, cel mai important exerciţiu, planificat şi condus de FNR în 2018, SEA SHIELD, la care au participat nave militare din cinci state şi două grupări navale permanente ale NATO, a cuprins secvenţe de o complexitate ridicată de luptă împotriva ameninţărilor din cele trei medii naturale ( aerian, de suprafaţă şi subacvatic).

"Pentru anul în curs, ne-am propus să continuăm consolidarea deprinderilor militarilor din FNR prin participarea la numeroase exerciţii pe mare dar şi la exerciţii organizate de partenerii din Alianţă, în Europa. În plus, în 2019, infanteriştii marini vor consemna o premieră pentru categoria noastră de forţe, prin executarea misiunilor reale în teatrul de operaţii din Afganistan", a precizat Mîrşu.

În expozeul său, Comandantul Marinei Militare a menţionat şi faptul că pe parcursul anului 2018 au fost dezvoltate la un nou nivel relaţiile internaţionale, atât prin participarea marinarilor militari la operaţii şi misiuni în afara teritoriului naţional cât şi graţie executării atribuţiilor specifice în comandamentele NATO, UE, ONU şi OSC.

"Profesionalismul subordonaţilor mei, care şi-au desfăşurat activitatea în diferite funcţii din comandamentele Alianţei, este recunoscut de către structurile de conducere ale acestor comandamente şi, în cei 15 ani de când ţara noastră a devenit membru NATO, ne-am perfecţionat continuu, fiind astăzi complet interoperabili cu partenerii noştri. Desigur, avem unele limitări în ceea ce priveşte platformele de luptă navale, dar am convingerea că aceste probleme vor fi rezolvate în perioada următoare" a subliniat viceamiralul Mîrşu.

Referindu-se la resursa umană, Comandantul Marinei a menţionat campaniile de mediatizare şi de promovare a profesiilor din această categorie de forţe precum şi reînfiinţarea Colegiului Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza, la Constanţa, în subordinea SMFN.

"Resursa umană este foarte importantă pentru SMFN şi în ultimii ani, am desfăşurat numeroase campanii de promovare a sistemului de învăţământ militar şi de stimulare a interesului tinerilor pentru profesia militară. Reînfiinţarea Colegiului Naţional Militar Alexandru Ioan Cuza, la Constanţa, în 2018, a fost rezultatul unui efort conjugat al unor structuri din MAN şi din MEN. Acest colegiu, în subordinea noastră, ne obligă să asigurăm elevilor cele mai bune condiţii de dezvoltare personală, iar rezultatele se vor putea vedea în următorii doi-trei ani", a menţionat Şeful SMFN.

Referitor la pachetul de forţe puse la dispoziţia Alianţei, în anul 2019, viceamiralul Mîrşu a anunţat că acesta va fi alcătuit dintr-o fregată tip T22, un dragor maritim şi o grupă de scafandri EOD, ce vor desfăşura misiuni sub comanda NATO, iar nava puitor de mine Viceamiral Ioan Murgescu va fi pregătită şi certificat pentru a asigura comanda unei grupări navale permanente NATO, în anul 2020.

În finalul şedinţei de bilanţ, şeful SMFN a amintit faptul că proiectele de modernizare şi dotare cu platforme navale noi vor asigura îndeplinirea angajamentelor asumate de România faţă de partenerii din Alianţă şi ne vor consolida statutul de furnizor de securitate la graniţa estică a NATO şi UE. El a mai spus că şi statutul României de ţară riverană Dunării trebuie consolidat prin parteneriate cu celelalte ţări riverane dar şi prin exerciţii militare navale pe fluviu.

"Forţele Navale Române au adus în atenţia societăţii fluviul Dunărea, prin marşurile de instrucţie desfăşurate de la gurile de vărsare în Marea Neagră până la Baziaş, subliniind, astfel, importanţa pe care bătrânul fluviu o poate avea pentru dezvoltarea localităţilor şi a zonelor riverane" - a concluzionat viceamiralul Mîrşu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1792 (s) | 23 queries | Mysql time :0.024763 (s)