sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Combinatul de Ingrasaminte Chimice Navodari a incheiat anul 2018 pe plus, cu o cifra de afaceri de 106 mil. lei, in crestere cu 10% fata de anul precedent

Distribuie:

Publicat:

Combinatul de Îngrăşăminte Chimice (Cich) Năvodari merge într-o direcție bună. Cu cele peste 5 milioane de euro investite în ultimii ani Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Năvodari  a încheiat anul financiar 2018 cu o cifră de afaceri de 106 milioane lei, în creştere cu aproximativ 10% faţă de anul precedent, informează Agerpres.

'Anul 2018 a fost unul bun pentru noi şi cred că acest lucru se datorează faptului că suntem foarte atenţi la nevoile fermierilor. Aceştia au început să-şi schimbe opţiunile la capitolul îngrăşăminte şi să acorde importanţă calităţii fertilizanţilor. Pe de o parte înţeleg importanţa tuturor elementelor nutritive şi aportul acestora în creşterea producţiei pe fermă, pe de altă parte, din cauza condiţiilor agrometeorologice extreme şi a lipsei irigaţiilor, sunt extrem de precauţi la creşterea investiţiei pe hectar', a declarat Cezara Vişan, director executiv al CICh.

Pentru anul 2019, combinatul îşi propune consolidarea rezultatelor deja obţinute şi ia în calcul un avans de minimum 5% a cifrei de afaceri şi a profitului.

'Pentru noi cel mai important este să nu facem rabat de la calitatea produselor pe care le livrăm fermierilor. În 2019, continuăm să creştem portofoliul de produse, în special pe nişa produselor BIO, un segment care se dezvoltă constant de mai mulţi ani. De asemenea, am integrat în planurile de nutriţie şi partea de fertilizanţi foliari şi microgranulaţi starter alături de fertilizanţii cu aplicare la sol, pentru a putea asigura un plan integral de nutriţie. Consumul mediu de îngrăşăminte la hectar în România este în continuare sub media europeană deci cu siguranţă mai este loc de creştere. Este loc de creştere atât la cantitatea aplicată pe hectar, cât şi la calitatea îngrăşămintelor. Practic, acest input, care înseamnă circa 30-40% din total investiţie/hectar, este elementul esenţial pentru punerea în valoare a geneticii de top a seminţelor şi protecţiei fitosanitare a pesticidelor', declară Cezara Vişan.

Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Năvodari este o societate cu tradiţie în producţia de îngrăşăminte chimice, dar şi un promotor al celor mai noi tehnologii pentru fertilizare în România. Obiectivul societăţii este acela de dezvolta şi aduce pe piaţă produse ce conţin cele mai noi tehnologii, produse ce pot aduce plus valoare fermierilor. Astfel, in ultimii ani a omologat şi introdus pe piaţă două tehnologii unice în Romania: îngrăşămintele pe baza de azot sau complexe cu degajare controlată a părţii de azot – gama NG şi îngrăşămintele pe baza de fosfor sau complexe cu potenţiator de fosfor – gama Amesal, game de produse ce respectă mediul înconjurător asigurând pierderile de substanţe active în natură.

CICh are aproximativ 100 de angajaţi proprii, iar cu colaboratorii ajunge la 250 persoane, o capacitate de depozitare de 100.000 tone în depozite acoperite şi platforme betonate, fiind o societate complet independentă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img