joi, 18 aprilie, 2024

17 MAI 2021 ultima zi de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021

Distribuie:

Publicat:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte tuturor beneficiarilor că data de 17 mai 2021, reprezintă ultima zi de primire, fără penalităţi, a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2021.

Până la acest moment, au fost înregistrate în baza de date APIA 710.720 cereri, pentru o suprafaţă de 6.885.745 ha.

Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare şi îi îndemânăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrelor judeţene, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluţionarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reuşească să depună cererea în termen şi să evite aplicarea de penalităţi.

Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărţile şi listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar şi ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA şi pe site-ul Agenţiei: www.apia.org.ro .

APIA în sprijinul fermierilor! Implicare, experienţă, profesionalism!
Serviciul de Relaţii cu Publicul şi Comunicare

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img