vineri, 29 martie, 2024

200 de lei și o lucrare penală – prețul unui certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals.

În data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentele personale de identitate și un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, emis de autoritățile române. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că actul este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut certificatul de vaccinare împotriva Covid-19 prin intermediul unei cunoștințe din R. Moldova care, contra sumei de 200 de lei, a modificat datele de identitate de pe propriul certificat, realizând astfel certificatul de vaccinare prezentat la controlul de frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img