joi, 25 aprilie, 2024

4 solutii pentru a avea bucle superbe

Distribuie:

Publicat:

Vrei ca buclele tale sa nu traca neobservate si sa reziste cat mai mult timp? Hairstylistul Cristi Pascu iti spune care sunt solutiile la care poti apela. Prima regula pentru a avea bucle frumoase, care sa reziste, este sa optam pentru produse adecvate, care ne pot pune in valoare parul sau il pot ajuta sa stea  ceva mai ondulat.

Ustensile profesionale
Optam pentru produse produse profesionale, dar la fel trebuie sa fie si ustensile. “Este mult mai bine daca apelam la o placa sau ondulator profesional, pentru ca atunci temperatura este un pic mai ridicata. Asta inseamna ca trebuie sa si manuim cu atentie si ceva mai multa rapiditate aceste aparate. Astfel avem garantia ca parul se va ondula mult mai bine si va rezista mult mai mult. 

Degeaba avem un ondulator de uz casnic care ajunge la o temperatura de maximum 100 de grade, dar nu reuseste sa modifice forma parului, putem sa il tinem si jumatate de ora pe bucla, caci el nu va avea un efect spectaculos. Daca luam un ondulator profesional care poate ajunge pana la 250 de grade, bucla se va ondula in 30 de secunde. Daca stam mai mult, pana la doua minute, atunci riscam sa ne ardem parul. Exemple sunt acele fetite de pe net care si-au pus ondulatorul la perciuni sau breton, dar, cand au lasat in jos suvita, aceasta era rupta de la radacina”, explica Cristi Pascu. 

Metode de ondulare
O metoda intens folosita pentru ondularea parului, cu efect de lunga durata si spectaculos, este prinderea suvitelor in clipsuri. “Daca ne aranjam parul, fie cu ondulatorul, fie cu peria sau pur si simplu ne facem cateva mici moate sau suvite prinse pe deget, iar apoi le prindem ori cu agrafa, ori cu clipsul, cu cat raman mai mult prinse asa, automat se mareste timpul de rezistenta al buclelor.

Daca stai cu ele 10 minute si ai un par fin, parul tau va ramane asa o ora, doua ore. Daca sambata seara mergi la o petrecere, iti pui acele clipsuri dimineata si stai cateva ore, probabilitatea ca parul tau sa reziste pana duminica dimineata este foarte mare, chiar daca ai un par fin”, arata specialistul.  

Modele de bucle in functie de tipul de par
Daca vrem sa avem bucle perfecte, trebuie sa tinem cont de felul in care ne dorim sa arate parul. “Daca ne punem niste bigudiuri mici si ondulam un par des si lung, atunci riscam sa mergem pe varianta afro. Si poate nu intotdeauna ne dorim acest lucru. Daca e lung, des si vrei sa ti-l faci putin wavy, nu e cazul sa-ti pui bigudiuri sau clipsuri. Foloseste un ondulator sau placa pentru a avea acele beach waves si pentru a fi cat se poate de fashion si trendy.

Daca parul tau e fin si rar, atunci e mult mai bine sa folosesti produse mai puternice si sa stai cat mai mult cu clipsuri sau bigudiuri mici, pentru a da rezistenta in timp. Daca vei folosi ondulatorul asupra unui par fin, efectul va fi de scurta durata, indiferent de produsele pentru care vei opta”,  adauga specialistul.

Tips pentru situatii extreme
Metoda extrema de a te coafa si de a face ca buclele sa reziste este ca, in loc de spuma, pe parul ud sa aplici fixative, iar abia dupa sa incepi sa il coafezi.”Varianta asta este valabila mai mult pentru persoanele cu par fin si rar. O sa vedeti ca in prima faza, atunci cand il coafati, parul va fi sarmos si se va lucra foarte greu, pentru ca fixativul se intareste. Insa efectul vor fi bucle rezistente, pe termen lung, mai ales daca umiditatea este ridicata, suntem la mare sau a plouat. 

Asa cum spuneam, aceasta este o metoda extrema, pe care nu o recomand decat in situatii de exceptie, nu pentru un coafat de zi cu zi sau saptamanal. Riscam, altfel, sa tocim si sa agresam parul, iar apoi va fi foarte greu, chiar imposibil de reparat. In orice situatie, cea mai sigura metoda este sa apelam la un hairstylist cu experienta pentru a obtine efectul perfect si pentru a fi totul cat mai sigur”, concluzioneaza Cristi Pascu. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img