joi, 25 aprilie, 2024

Accident mortal in localitatea vasluiana Muntenii de Sus pe Drumul Național 24 – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit in dimineața zilei de sâmbătă, 5 decembrie, cu două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru un accident rutier produs  în localitatea Muntenii de Sus. La fata locului au fost deplasate și două ambulanțe din cadrul SAJ Vaslui.

 

În accident au fost implicate  două autovehicule (un autoturism și un autocamion) și patru persoane.
 

La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite două persoane încarcerate, dintre care, una era în stare de inconștiență. Concomitent cu operațiunile pentru descarcerare au fost efectuate și manevrele de resuscitare pentru una dintre victime. 
 

În urma acestui accident, au rezultat trei victime, dintre care, un bărbat în vârstă de 58 ani a fost declarat decedat. Celelalte două persoane aflate în autoturism au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, conștiente și  stabile hemodinamic, acestea fiind diagnosticate cu traumatisme ale membrelor superioare.
 

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile statului abilitate în acest sens.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img