sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Acuzații cu afaceri între cumnați, la Compania Națională Aeroporturi București: Cum justifică dirrectorul CNAB

Distribuie:

Publicat:

George Dorobanțu, fost şef la Automobile Bavaria, a fost numit în octombrie anul trecut director general al Aeroportului Otopeni. Potrivit CV-ului său, George- Dumitru Dorobanţu a fost numit administrator CNAB şi apoi director general din funcţia de consultant pentru proiecte şi operaţiuni la firma Lotus Advisory Sistems SRL Bucureşti. Poate că numele nu vă spune nimic, dar este vorba despre firma care s-a ocupat de restructurarea TAROM. Din poziția de consultant, Dorobanțu l-a întâlnit atunci, la nivelul anunlui 2017, pe Augustin Duțulescu – pe atunci director Financiar al TAROM. Pe care îl regăsim, de la începutul acestui an, în funcția de director financiar la CNAB, unde director general e Dorobanțu. Începem să vorbim, așadar, despre ”rețeaua de la CNAB”, dar și despre cum protejează directorul companiei legăturile cu firmele care operează pe aeroportul Otopeni prin intermediul lui Duțulescu, anunță mediaflux.ro.

În emisiunea ”Bună, România” moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir la B1 Tv având ca subiect legăturile din companie – în contextul în care la finalul acestui an va începe procedura de atribuire a spațiliilor comerciale și serviciilor de pe Aeroportul Otopeni – directorul general George Dorobanțu a avut o intervenție telefonică în care a oferit mai multe explicații. Dar care explicații, potrivit surselor noastre, nu au nicio legătură cu realitatea. Dar, să vedem cum stau lucrurile la CNAB.

Toate serviciile comerciale și duty free din Aeroportul Otopeni se derulează prin două companii: Dnata Catering și Millennium Pro Design. Asocierea cu CNAB e simplă – aeroportul are spațiile, ei oferă serviciile.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img