vineri, 29 martie, 2024

Adrian Streinu-Cercel: Epidemia a fost tinuta sub control pana a intervenit politicul / VIDEO

Distribuie:

Publicat:

 

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș” din București, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a declarat duminică, în conferința de presă în care și-a anunțat candidatura din partea PSD la alegerile parlamentare, că epidemia de coronavirus a fost ținută sub control cât timp politicul nu a intervenit.

„Solutiile le discut cam zilnic cu dl ministru Tătaru, cu care colaborez cât se poate de bine și încercăm să aducem toate aceste elemente spre Ministerul de Interne astfel încât să îi venim în ajutor doctorului Raed Arafat. Noi facem acest lucru de la începutul pandemiei. Dacă lucrurile au fost ținute sub un control, au fost ținute sub un control când politicul nu a intervenit în această problemă. Când politicul intervine în probleme de sănătate publică de pandemie, nu e OK. Dar daca politicul a intrat, tot politicul trebuie sa o scoata la capat. Si am convingerea ca se poate face acest lucru”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img