vineri, 19 aprilie, 2024

Aglomeratie pe A2, pe tronsonul Fetesti – Constanta

Distribuie:

Publicat:

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.15), pe Autostrada Soarelui, este aglomerat pe tronsonul Drajna Feteşti, pe sensul de mers către litoral.

În zona kilometrului 103+500, pe sensul către litoral, a avut loc o tamponare în care au fost implicate patru autoturisme. Autovehiculele au fost scoase pe banda de urgenţă.

Având în vedere faptul că şi în această dimineaţă traficul rutier pe Autostrada Soarelui este foarte intens către litoral, centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să respecte următoarele reguli, pentru a preveni producerea accidentelor rutiere:

– să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiţii de siguranţă;

– să respecte limitele legale de viteză;

– să folosească luminile de întâlnire;

– să se asigure şi să semnalizeze când schimbă banda de circulaţie;

– să pună în funcţiune luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc;

– să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;

– să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate;

– în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aştepte până ce intensitatea circulaţiei mai scade.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img