vineri, 19 aprilie, 2024

Ai primit amenda de la ONJN pentru ca ai pariat ilegal online la Bet365 sau Bwin? Afla aici cum o poti contesta cu sanse mari de reusita

Distribuie:

Publicat:

Din data de 21 octombrie 2015, asa cum https://pariurix.com/  – comuniattea pariorilor din Romania – a informat in exclusivitate, au inceput sa curga amenzile acordate persoanelor care au pariat la site-urile de jocuri de noroc Bet365 si Bwin in perioada 11-30 septembrie 2015.

In functie de rulajul avut la agentiile respective in perioada amintita anterior cei de la ONJN au decis si valoarea amenzilor. Suma minima cu care a fost amendat cel care a comis o astfel de ilegalitate a fost de 5.000 RON, iar valoarea maxima a fost de 10.000 RON. Din ce se discuta pe PariuriX.com legat de acest subiect – si se discuta destul de mult dat fiind faptul ca s-au publicat peste 5.000 de mesaje numai in ultimele zile – nu se stie sa fi fost acordata pana acum vreo amenda maxima de 10.000 RON, la fel cum nu se stie sa se fi acordat avertismente celor cu rulaje mici. Precizarea din urma a fost facuta in contextul in care sefii ONJN au declarat la unison ca cei care au rulat sub 5.000 de euro vor primi doar avertisment.
In cele ce urmeaza ne-am gandit sa venim in ajutorul pariorilor amendati cu explicarea motivelor prin care se poate contesta cu succes o amenda contraventionala, acestea fiind preluate dintr-o postare a unui utilizator al site-ului PariuriX.
“Exista trei motive principale pentu a contesta cu succes o amenda contraventionala:
motive bazate pe erori de procedura
motive bazate pe justificarea cauzei din care contravenientul a ajuns in aceasta postura
motive bazate pe discrepanta dintre valoarea contraventiei si daunele provocate sau pericolul social al faptei incriminate
1. Motive bazate pe erori de procedura

Aici intra modul de completare al procesului verbal de contraventie si modul in care s-a constatat contraventia.
Verificati cu atentie OU 2/2001, actualizata in 2014 privind regimul juridic al contraventiilor ca sa vedeti daca se respecta in procesul verbal toate conditiile din articolul 16, puctul 1.
Trebuie lamurita de asemenea legitimitatea obligarii contravenientilor de a se prezenta la sediile ONJN, pentru ca n-am gasit nicaieri dispozitii legale despre asta. Exista in lege obligativitatea prezentei la chemare, dar doar pentru reprezentanti sau alte persoane care au legatura cu organizatorii de jocuri de noroc, nu pentru jucatori! De asemenea trebuie stabilit daca un simplu raspuns la un apel telefonic facut la un anumit numar poate fi o dovada ca persoana incriminata a fost anuntata oficial in acest sens (la un telefon particular poate avea acces la un anumit moment un minor, un senil, un bolnav mintal, etc…).
Retineti faptul ca niciodata contravenientul nu este obligat sa-si demonstreze nevinovatia. Agentul constatator trebuie sa demonstreze vinovatia contravenientului. In conditiile acestea este necesara demonstrarea originalitatii dovezilor existente, a provenientei lor, a exactitatii lor si a modului in care au fost obtinute. Este necesara si stabilirea locului exact in care a fost savarsita contraventia si data in care a fost savarsita.
Trebuie verificata legalitatea prin care procesul verbal de contraventie a fost adus la cunostinta contravenientului si daca se incadreaza in termenul limita stabilit de lege.
Nu in ultimul rand, trebuie verificata legalitatea intocmirii acestor procese verbale inainte de a se da o decizie definitiva in disputele juridice dintre ONJN si Bet365, aflate pe rol in acel moment, pentru ca de rezultatul acestor decizii depinde in mod direct obiectul contraventiilor.

2. Motive bazate pe justificarea cauzei din care contravenientul a ajuns in aceasta postura

Daca cineva a ajuns in postura de acuzat de contraventie si nu exista erori de procedura, contestarea procesului verbal se face prin justificarea situatiei in care a ajuns in aceasta postura.
Dupa parerea mea, in speta de fata principalul argument trebuie sa fie “inducerea in eroare”!
Conform aceluiasi act normativ OU2/2001 se prevede:
Articolul 11
“(1)Caracterul contraventional al faptei este inlaturat in cazul legitimei aparari, starii de necesitate, constrangerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilitatii, betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii, daca are legatura cu fapta savarsita.”
Urmeaza sa vedem daca exista fapte care au putut duce la starea de “eroare de fapt”. Eu zic ca sunt nenumarate!
La prima aparitie “in scena” ONJN infiinteaza un nou concept, acela de “drept temporar de organizare si exploatare a jocurilor de noroc la distanta”, concept care nu se regaseste nici in OU 77/2009, nici in OU 92/2014 , nici in Legea 124/2015. Atata timp cat acest concept nu se regaseste in legea pe baza caruia se se intocmesc procesele verbale poate fi acesta un motiv de inducere in eroare? Eu zic ca DA.
Exista doua locuri in care site-ul oficial al ONJN aminteste de acest concept: sub ” lista alba” pe care ei o numesc “Approved” si incalca in acest mod dreptul la informare in limba materna…iar al doilea loc este in rubrica FAQ,
Citeam pe forum ca de fapt 15 zile inseamna termenul in care se ia o decizie. Probabil ca la asta se gandeau si cei de la ONJN, dar asta intelegeti toti din expresia “dreptul de operare ( NU decizia) se va acorda in maximum 15 zile de la depunerea documentelor”? Este acesta un motiv de inducere in eroare? Eu zic ca DA.
Cand a depus Bet365 documentele? Evident ca inainte de 7 septembrie, data la care a primit dreptul de operare. Daca adunam la data aceasta termenul de 15 zile se cam incadreaza in intervalul fatidic 10-30 septembrie si oricine poate fi indus in eroare evidenta, fara sa fie de rea credinta si sa doreasca sa insele statul.
Mai spuneau altii ca este evident ca Bet365 stia ca are drept de operare din 1 octombrie, pentru ca era trecuta data aceasta in actul de aprobare pentru operare. Nu contest asta, dar eu de unde era sa stiu? Singurul loc in care apare termenul “incepand cu data de 1 a lunii urmatoare” este textul care se refera doar la termenii de “licenta de organizare” si ” autorizatie de exploatare” (care nu este legat de pariuri), nicidecum la “drept temporar de organizare”
O alta data importanta esta data de 10 septembrie 2015, data la care expira termenul in care organizatorii puteau sa-si plateasca datoriile retroactive, cu alte cuvinte “sa fie chit” cu statul si mai este si data in care directorul ONJN, Tudor Simota, dadea o declaratie care confirma faptul ca Bet365 a achitat taxele si a depus dosarul si ca ‘sunt pe drumul spre primirea licentei” ( evident ca era o dezinformare, pentru ca in acea perioada, dupa cum spuneam mai sus nu se dadeau licente ci drepturi de operare provizorii, iar la acea data Bet365 luase deja acest drept prin decizia din 7 septembrie, asa cum aveam sa aflam cu totii ulterior.
Acesta este momentul x in acest litigiu. In online lumea astepta cu sufletul la gura informatii despre situatia celui mai mare operator de pariuri european si cel mai popular in randul pariorilor din Romania. Vestea se propaga imediat si lumea exulta de bucurie! Oameni care cunosc bine fenomenul indeamna lumea sa fie rezervata si sa nu joace inca acolo, pana nu apare pe “lista alba”. In 11 septembrie incepe o perioada in care ONJN aplica ad-literam zicala romaneasca: “tacerea este de aur! ” Nici o mentiune, nici o informare, nici un avertisment. De partea cealalta, de la Bet365, nici o informare, nici un avertisment.
Jucatorii ( numiti acum ” viciosi” de presedinta ONJN) sunt derutati, desi sunt sfatuiti sa astepte actualizarea ” listei albe” ( pardon, listei din “Approved”). De ce? Pentru ca anterior au remarcat ca ONJN se misca cu o lentoare impardonabila in actualizarea acestei liste! In toate cazurile anterioare ONJN n-a actualizat lista “APPROVED” in data de 1 a lunii, asa cum ar fi trebuit si care era data in care drepturile de operare intrau in vigoare, ci mai tarziu. De fapt acest lucru s-a confirmat si in cazul Bet365 care, desi a primit dreptul de operare in sedinta din 7 septembrie si conform parerii care ramane incerta ca intra in vigoare la 1 octombrie, a aparut pe lista “Approved” abia pe data de 7 octombrie! 6 zile in care Bet365 a fost privata de dreptul sau legitim de a se afla pe acea lista si 6 zile in care jucatorii n-au primit confirmarea ca au drept de a juca acolo!
Lista asta a devenit deja o gluma din moment ce timp de 2 zile, in perioada 13-15 octombrie, acelasi Bet365 figura pe lista Approved desi: “Va informam ca prin decizia nr. 2723/13.10.2015 se anuleaza dreptul de operare al companiilor HILLSIDE GAMING LP si HILLSIDE SPORTS LP “
Lista asta este o gluma si din cauza faptului ca Bet365 a aparut pe ea desi, conform celor de la ONJN, ei erau in ilegalitate din data de 11 septembrie! Ma intreb ce competenta ai atunci cand cunosti faptul ca un organizator functioneaza ilegal in perioada 11-30 septembrie dar il pui in lista alba in 7 octombrie?
Sunt toate acestea motive pentru ca un inocent sa cada in “eroare de fapt”? Eu zic ca DA.
Urmatoarea data importanta este 1 octombrie. Este data in care, zice-se, Bet365 a intrat in legalitate, data in care am aflat toti, de pe site-ul lor, cand au obtinut dreptul provizoriu de operare, care era un mare secret de stat pana in acel moment! Jocurile fiind deja facute au intrat in scena consultantii si raspandacii care au imprastiat informatii, de altfel foarte exacte, despre liste ajunse la sediul ONJN cu mafiotii care au incalcat legea, cu amenzile sigure ce vor urma, cu retragerea dreptului de operare pentru cei de la Bet365. Surprinzator? Nu. Lucrurile erau stabilite, sentintele erau aprobate. ONJN era inca in “silentio stampa”, dar lucrurile deveneau deja evidente, capcana functionase. A fost doar o formalitate momentul cand am fost anuntati ca s-a anulat dreptul de operare al companiilor care ofera incomun servicii de jocuri de noroc prin intermediul site-ului Bet365.
Este drept, cu o intarziere de 2 zile, dar iata ca acum putem fi informati! In 11 septembrie nu se putea, probabil erau ceva defectiuni tehnice pe site. Si iata ca Bet365 poate restrictiona accesul jucatorilor romani, in 24 de ore! Ce mai conta insa?
Zarurile fusesera aruncate, iar telefoanele au inceput sa sune! ONJN a iesit la iveala precum ghioceii primavara!
Este acesta un mod de a induce in eroare? Eu zic ca DA.

3. Motive bazate pe discrepanta dintre valoarea contraventiei si daunele provocate sau pericolul social al faptei incriminate
Spun sincer ca am urmarit ultimele evolutii in media a presedintei ONJN dar n-am inteles niciodata de ce considera ca Bet365 ar fi incercat sa fraudeze statul cu nu stiu cate milioane, prin permiterea pariurilor in perioada 11- 30 septembrie. In momentul in care ai in ograda un organizator de pariuri de top mondial care ti-a platit din urma tot ce ai cerut conform unui audit extern, este evident ca tot un audit, conform legii, ar fi stabilit si sumele datorate statului in perioada de drept provizoriu de functionare, asa cum probabil se intampla si la restul organizatorilor cu drept de operare provizoriu. Daca se fac insa calculele asa cum se calculeaza rulajul jucatorilor, fara ca nimeni sa inteleaga faptul ca poti rula lejer mii de euro cu 10 euro in cont si putin noroc, atunci nu ne mai miram.
Cereti instantei ca reclamantii sa probeze pericolul social asociat cu valoarea amenzii, comparativ cu nivelul altor categorii de amenzi contraventionale, iar daca acest fapt nu poate fi probat, cereti transformarea amenzii in avertisment . Cereti instantei sa identifice criteriile legale care fac ca sanctiunile sa fie stabilite dupa rulajul jucatorilor, asa cum sustine ONJN, rulaj care n-are nicio legatura cu sumele castigate sau pierdute, cu depunerile sau retragerile, cu prejudiciul adus statului.
Afla ultimele noutati din subiectul de discutii : https://pariurix.com/discutii/licenta-bet365-discutii-despre-licenta-si-ultimele-noutati-55744.html – peste 5000 de mesaje in ultimele zile si pariorii raporteaza zilnic situatia din fiecare judet.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img