vineri, 26 aprilie, 2024

Alcoolemie de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat, descoperita la un sofer aflat la volan prin municipiul Vaslui

Distribuie:

Publicat:

Sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 20:40, polițiștii polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mihail Sadoveanu, din municipiul Vaslui,  au depistat și oprit, pentru control, o autoutilitară înmatriculat în județul Vaslui, condusă de către un bărbat de 40 de ani, din Vaslui.

Întrucât conducătorul autoutilitarei emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

Totodată, pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

          Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană!  De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public!

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare!

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate!

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img