vineri, 29 martie, 2024

ALERTA! COD ROSU de canicula pentru jumatate de tara. Temperaturile record ajung la 55-60 de grade la nivelul solului

Distribuie:

Publicat:

Cod rosu de canicula sambata in jumatate de tara. Meteorologii anunta ca maximele ajung la 44 de grade Celsius, dar acestea cresc si cu 10-15 grade la nivelul solului in marile orase. Este pentru a treia oara in istorie cand ANM emite cod rosu de caldura.

”Maximul acestui val de caldura, care tine de patru zile, se va atinge sambata. Temperaturile ajung la 44 de grade Celsius, dar la nivelul asfaltului, in orasele aglomerate, mai putem adauga 10-15 grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Timu, meteorolog de serviciu al Administratiei Nationale de Meteorologie.

Astfel, in Capitala, de exemplu, unde maximele anuntate sunt de 39 de grade, se vor resimti 54 de grade.

Este pentru a treia oara in istorie cand ANM emite o avertizare cod rosu de caldura, cea mai ridicata temperatura fiind inregistrata pana in prezent in data de 24 iulie 2007, de 44,3 grade Celsius, la Calafat.

Avertizarea cod rosu este valabila sambata pentru 19 judete si Capitala.Potribit ANM, in Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Calarasi, Ialomita, Galati, Braila, Vaslui si Iasi, in municipiul Bucuresti si in zona joasa de relief a judetelor Valcea, Arges, Dambovita, Prahova, Buzau, Vrancea, Bacau si Neamt se vor inregistra temperaturi de 38 si 41 de grade.

In sudul Olteniei si al Munteniei, temperaturile ajung la 44 de grade.

Judetele Tulcea, Constanta, Brasov, Covasna, Botosani, cea mai mare parte a judetelor Mehedinti, Gorj si Suceava, precum si in nordul judetelor Valcea, Arges, Dambovita, Prahova si Buzau si vestul judetelor Vrancea, Bacau si Neamt se afla sub avertizare cod portocaliu de canicula. Temperaturile maxime sunt cuprinse in general intre 36 si 38 de grade, iar in zona montana vor fi cu mult mai ridicate decat normele perioadei.

Totodata, judetele Mures, Harghita, Sibiu, nordul judetelor Mehedinti si Gorj si vestul judetului Suceava se vor afla sub cod galben de canicula, disconfortul termic fiind ridicat, iar temperaturile maxime de 36 de grade.

Dupa temperaturile record, vremea trece la cealalta extrema.

”Se racoreste luni, iar marti ajungem sub medii. Vor fi 25 de grade Celsius, deci trecem de la o extrema calda, la temperaturi sub media pentru aceasta perioada. Apar si fenomene de instabilitate, furtuni, vijelii pentru partea de sud chiar de duminica seara”,a mai spus meteorologul Dumitru Timu, pentru MEDIAFAX.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img