sâmbătă, 20 aprilie, 2024

ANAF, marul discordiei. Citu da dezmintiri pe Facebook pentru Orban

Distribuie:

Publicat:

Mărul discordiei dintre ministrul Finanțelor, Florin Cîțu și Prim-ministrul Ludovic Orban, a ajuns să fie Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), asta după ce au ajuns în presă informații cu privire că în perioada imediat următoare, toate societățile care au eșalonare la plată vor pierde această facilitate din cauza imposibilității achitării acestora! Astfel că imediat după trecerea pandemiei, ANAF va trece la executarea silită masivă – în fapt execuția sumară!- a mii de firme! Românești. Toate acestea au iscat un război în interiorul guvernului și l-au făcut pe Florin Cîțu să vină cu dezmințiri pe contul sau de Facebook, conform celor de la Național.ro

#RomaniiTrebuieSaStie. Așa își intitulează ministrul Finanțelor comunicarea de pe facebook, a doua zi după ce dezvăluiam că ANAF a dat un ”ordin ucigaș” pentru firmele românești, luând hotărârea emiterii de decizii privind pierderea eșalonării la societățile care nu își plătesc datoriile.

Iar după cum susțin sursele noastre, așa după cum este absolut normal inclusiv premierul Ludovic Orban s-ar fi interesat ce se întâmplă cu aceste decizii halucinante, în condițiile în care firmele vizate nu și-au suspendat activitatea că așa au avut chef patronii, ci în urma prevederilor decretării stării de urgență și a Ordonanțelor Militare în vigoare.

Numai că Florin Cîțu l-a informat atât pe premier cât și pe toți românii că ”informațiile în spațiul public cu privire la deciziile emise de ANAF privind pierderea eșalonării pentru societățile care nu își plătesc datoriile către stat pe perioada stării de urgență SUNT FALSE. Din contră, Minsiterul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală vin în sprijinul contribuabililor în aceste momente dificile.

În ședința de Guvern de ieri a fost aprobată Ordonanța de urgență care prevede SUSPENDAREA îndepliniri condițiilor de menținere a eșalonărilor pe perioada stării de urgență și 30 de zile după ieșirea din această situație. Informati-vă DOAR din surse oficiale! #RomaniiTrebuieSaStie”.

Păi Cîțule, ai postat această informare la o zi după dezvăluirea noastră! Ceea ce poate arăta nu doar că ești incompetent, dar și pur și simplu dai dovadă de o ”parșivenie” ministerială pe care românii chiar nu mai au cum să o ”înghită” în aceste vremuri atît de grele.Deci hai să ne informăm oficial. Astfel că publicăm o decizie cu privire la pierderea eșalonării pentru o firmă românească emisă de ANAF în data de 06.04.2020! Păi Cîțule, era România în stare de urgență pe 6 aprilie sau nu? Există antetul, numărul de înregistrare, semnătura și ștampila ANAF-ului  pe această ”informare oficială”, așa cum este și pe multe altele?

Și mai publicăm și Adresa nr.780 din 07.04.2020 – adică pe 7 aprilie, Cîțule, când în România tot în stare de urgență era!- către Ion Busuioc, director general al Direcției Generale de Asistență pentru Contribuabili și director general Monica Negruțiu, din partea directorului Claudiu Codrea, cel care solicită ”clarificarea unor aspecte din legislația referitoare la înlesnirile la plată”. Este pe 7 aprilie, Cîțule? Este! Este o informare oficială a ANAF, Cîțule? Este!

Se încheie această adresă oficială, la a patra pagină cu următoarea concluzie : ”pentru obligațiile fiscale născute atât înainte cât și după data intrării în vigoare a OUG nr.29/2020(în cazul prezentat scadența din 25 februarie 2020 și cea din 25 martie 2020) pentru a fi îndeplinită condiția de la art. 194 alin.(1) lit. a) acestea se declară și se achită până la termenul maximal stabilit de acest articol, respectiv 25 martie 2020 sau 25 aprilie 2020”? Scrie sau nu scrie așa? Astfel că dacă din postura de ministru al Finanțelor îți permiți să îți bați joc astfel de șeful Guvernului din care faci parte este problema voastră politică.

Dar înainte de a-ți bate joc de sute de patroni români și zeci de mii de angajați ai acestora răspunde la întrebarea asta, că doar vorba ta, Cîțule, ”#RomaniiTrebuieSaStie”: Ce se întâmplă cu firmele care au primit deja decizia de pierdere a eșalonării în stare de urgență precum cea din documentele intrate în posesia noastră? Iar dacă presa face dezvăluiri chiar și în stare de urgență nu este la ”comanda agenturilor străini”, ci pe baza unor documente precum cele pe care le publicăm azi!

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img