vineri, 26 aprilie, 2024

ANALIZA: Leul romanesc o ia razna. Speculatiile specialistilor financiari

Distribuie:

Publicat:

Analistii financiari ai CFA Romania estimeaza o depreciere a monedei nationale in urmatoarele 12 luni, pana la o valoare mediana de 4,6 lei/euro, si o rata a inflatiei de 2%, se arata intr-un comunicat al CFA privind indicatorul de incredere macroeconomica, care a scazut la 60 de puncte, in iunie.

‘In luna iunie 2017, indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Romania a scazut fata de luna anterioara la valoarea de 60 puncte, fiind cu 6,6 puncte mai mic decat valoarea consemnata in exercitiul anterior. Scaderea s-a datorat ambelor componente ale sale. Astfel, indicatorul conditiilor curente a fost de 76,2 puncte, valoare in scadere cu 7,6 puncte, in timp ce indicatorul anticipatiilor a scazut cu 6,1 puncte pana la valoarea de 51,8 puncte. In ceea ce priveste cursul de schimb euro/lei, este de remarcat ca peste 70% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni. Astfel valorile mediane ale anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000, in timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000 (valoare similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior)’, se arata in documentul CFA Romania.

Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2018/iulie 2017) a inregistrat o valoare mediana de 2%, similara cu cea inregistrata in exercitiul anterior.

‘Sunt de remarcat anticipatiile de majorare a ratelor de dobanda la leu, atat pentru scadentele pe termen scurt (3 luni), cat si pentru cele pe termen mediu (5 ani), 90%, respectiv 95% dintre participantii la sondaj anticipand aceasta evolutie’, mentioneaza sursa citata.

Indicatorul CFA Romania de Incredere Macroeconomica a fost lansat de CFA Romania in luna mai 2011, reprezentand un indicator prin care se doreste sa se cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni, iar participantii sunt membri ai CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenelor CFA.

Indicatorul de Incredere macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img