vineri, 19 aprilie, 2024

ANPC a dat amenzi USTURATOARE pentru comercializarea defectuoasa a echipamentelor electrice

Distribuie:

Publicat:

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a descoperit abateri la jumătate dintre comercianții de produse electrice verificați, aplicând 198 sancțiuni, respectiv 112 avertismente și 86 de amenzi contravenționale în valoare de 368.800 lei, informează autoritatea, scrie Mediafax.

ANPC a desfășurat, în perioadă 21 ianuarie – 01 februarie 2019, o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea echipamentelor electrice atât la importatori, cât și la distribuitori.

În cadrul controalelor efectuate la distribuitori au fost verificați 387 operatori economici, la 183 dintre aceștia (47%) constatându-se abateri. Cantitatea totală controlată a fost de 256.166 bucăți, în valoare de 8.248.976 lei, din care produse cu abateri 7.445 bucăți, în valoare de 446.975 lei.

Principalele deficiente constatate: distribuitorii nu verificau existența marcajului CE, documente, instrucțiuni și informații privind securitatea, traduse în limbă română; abateri privind promoțiile; abateri privind afișarea “Telefonului Consumatorilor”; abateri în ceea ce privește legalitatea funcționării; lipsa afișării prețurilor și tarifelor, în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 198 sancțiuni, respectiv 112 avertismente și 86 de amenzi contravenționale în valoare de 368.800 lei. De asemenea s-a dispus măsură de oprire temporară de la comercializare pentru 2.342 produse în valoare de 394.217 lei și oprirea definitivă pentru 61 de produse în valoare de 4.719lei.

În cadrul acțiunilor de control efectuate la importatori au fost verificați 11 operatori economici. Cantitatea totală controlată a fost de 1.807 bucăți, în valoare de 196.740 lei lei, constatându-se abateri la 1.395 produse în valoare de 171.309 lei.

Principalele abateri constatate au vizat asigurarea de importatori a securității echipamentului electric și abateri privind declarația de conformitate. Au fost aplicate 9 sancțiuni, respectiv 5 avertismente și 4 amenzi contravenționale în valoare de 22.000 lei. De asemenea s-a dispus măsură de oprire temporară de la comercializare pentru 1.395 produse în valoare de 171.309 lei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img