marți, 23 aprilie, 2024

ANRE: ‘OMV Petrom si Romgaz vor aloca 16 milioane de MWh de gaze catre consumul populatiei’

Distribuie:

Publicat:

OMV Petrom şi Romgaz vor aloca 16 milioane de MWh de gaze către consumul populaţiei, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie 2019, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit https://www.agerpres.ro/.

Astfel, OMV Petrom va livra către furnizorii consumatorilor casnici 6,7 milioane de MWh de gaze în trimestrul al doilea şi al treilea al anului.

Cea mai mare cantitate din gazele extrase de OMV Petrom va merge către Engie România, respectiv 3,7 milioane de MWh, urmată de E.ON România – 2,9 milioane de MWh.

De la Romgaz va pleca către populaţie o cantitate de 9,2 milioane de metri cubi de gaze, cu preponderenţă prin intermediul Engie România – 4,1 milioane de MWh şi E.ON România – 3,2 milioane de MWh.

Pe lângă aceşti furnizori mari, Engie şi E.ON, şi alte aproximativ 20 de firme care furnizează gaze către populaţie au primit cantităţi nesemnificative.

De la 1 aprilie, preţul gazelor de producţie internă va fi plafonat la 68 de lei pe MWh, timp de trei ani, potrivit OUG 114/2018.

Potrivit unor date ale Romgaz, populaţia şi CET-urile care livrează agent termic consumatorilor casnici consumă circa 35-40% din producţia internă de gaze.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img