vineri, 19 aprilie, 2024

Anunt de ULTIMA ORA de la INS – Cu cat a crescut economia Romaniei in 2018

Distribuie:

Publicat:

În 2018, Produsul Intern Brut a crescut cu 4,1% față de 2017, în trimestrul IV, comparativ cu trimestrul III 2018, iar în trimestrul IV 2018 produsul intern brut a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,7%, informează INS, scrie Mediafax.

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul IV 2018 a fost de 241,297 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de trimestrul III 2018 şi cu 4,0% faţă de trimestrul IV 2017.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul IV 2018 a fost de 280,791 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,1% faţă de trimestrul IV 2017.

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2018 a fost de 940,477 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,1% faţă de anul 2017.

La creşterea PIB, în anul 2018 faţă de anul 2017, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri: Industria (+1,0%), cu o pondere de 23,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,1%; Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,7%), cu o pondere de 18,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,9%; Agricultura, silvicultura şi pescuitul (+0,4%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (4,4%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (9,9%); Informaţiile şi comunicaţiile, (+0,4%), cu o pondere de 5,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 7,0%; Activitătile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,4%), cu o pondere de 7,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,7%; Impozitele nete pe produs (+1,0%), cu o pondere de 9,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 10,1%.

Construcţiile au avut o contribuţie negativă la creşterea PIB (-0,3%) ca urmare a reducerii volumului lor de activitate cu 5,6%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,2% contribuind cu 3,3% la creşterea PIB.

O contribuţie negativă la creşterea PIB au avut-o: Formarea brută de capital fix, cu o contribuţie de -0,7%, consecinţă a reducerii cu 3,2% a volumului său; Exportul net (-1,8%), consecinţă a creşterii cu 4,7% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 8,6%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img