joi, 28 martie, 2024

Atac dur la adresa lui Klaus Iohannis! Ce spune un europarlamentar despre revocarea lui Kovesi

Distribuie:

Publicat:

Europarlamentarul Norica Nicolai, a declarat, sambata, la Galati, ca nu crede ca presedintele Iohannis va avea o alta atitudine fata de cea prezentata public in privinta propunerii ministrului Justitiei de revocare a sefei DNA, ea apreciind insa ca "arhitectura constitutionala nu-i da dreptul sa aiba o decizie discretionara".

“Nu stiu daca presedintele va avea alta atitudine decat cea declarata public. Ceea ce stiu este ca arhitectura constitutionala nu-i da dreptul sa aiba o decizie discretionara. Daca ne uitam in articolele 126 si 132 din Constitutie, titularul oricarei actiuni care tine de cariera profesionala a magistratilor sau procurorilor  este ministrul Justitiei. Presedintele, daca ar fi avut o pozitie relevanta in acest proces managerial de resursa umana, legiutorul constituant ar fi avut precizari in Constitutie, or eu am participat la modificarile Constitutiei din 2003 si nu am facut nici o clipa aceasta prevedere directa, ci am spus ulterior printr-o lege ca presedintele poate face lucrul asta", a declarat Nicolai, potrivit NEWS.RO.

Ea a argumentat ca daca presedintele ar avea o decizie pe aceasta chestiune, "ar fi o imixtiune in puterea judecatoreasca".

"Eu sunt, pentru ca avem prevederea constitutionala care il face titular de actiune pe ministrul Justitiei, sunt pentru ca  CSM sa ia deciziile cu privire la cariera magistratilor si nimeni nu mai poate vorbi de o imixtiune a politicului in justitie. Orice am declara si cat de echidistanti am vrea sa fim, tot oameni politici suntem fie ca suntem sefi de stat sau de guvern si omeneste este de inteles ca atunci cand prezinti o anumita ideologie, ramai consecvent cu ideologia pe care o reprezinti, deci ramai om politic”, a mai spus Norica Nicolai.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, ca decizia privind propunerea de revocare a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, o va lua dupa Pasti si ca o va explica printr-o declaratie publica. Presedintele a spus ca va tine cont de argumentele si documentele prezentate si de o parte, si de cealalta.

”Cu certitudine, la momentul potrivit voi lua o decizie, dar pot acuma sa va spun ca aceasta decizie nu va fi luata inainte de sarbatori, ci mai degraba dupa Pasti. Cum va suna aceasta decizie voi explicita intr-o declaratie publica, pe care o voi face la momentul respectiv. Dar, cu siguranta, in luarea deciziei ma voi inspira din toate documentele care imi sunt puse la dispoztie si de o parte, si de cealalta parte”, a afirmat presedintele Iohannis raspunzand unei intrebari.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img