sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Augustin Lazar, reactie la decizia ICCJ in cazul Kovesi: ‘Eu sunt convins ca adevarul va iesi la lumina ca untdelemnul’

Distribuie:

Publicat:

Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis miercuri o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, prin care îi cere să semneze urgent decretul de revocare din funcție a procurorului general urmare a dezvăluirilor potrivit cărora Augustin Lazăr a fost implicat în persecutarea disidentului Iulius Filip.

Seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, liderul ALDE a declarat că nu a primit niciun răspuns de la Iohannis și a continuat atacul la adresa lui Augustin Lazăr.

„Nu, nu am primit niciun răspuns și vreau să subliniez faptul că am scris această scrisoare în calitate de președinte al Senatului, pentru că eu am convingerea că Parlamentul e instituție supremă de reprezentare a cetățenilor și nu poate să rămână indiferentă atunci când suntem în fața unei încălcări grave al libertăților oamenilor. Actorul principal este procurorul general al României, care ar trebui să reprezinte un reper moral, mai ales că face parte dintre cei care împart dreptatea. De aceea i-am solicitat președintelui să procedeze de îndată la revocarea acestei persoane. Vedem că azi după 30 de ani de la căderea comunismului avem oameni importanți în fruntea statului, oameni care s-au remarcat prin exces de zel, cum e și cazul Lazăr, în represiunea ca în perioada comunistă. Din această categorie fac parte și Livia Stanciu și alții, pe care nu îi cunoaștem. Ei au ajuns să dețină poziții cheie în stat și să decidă iată în probleme fundamentale cum sunt cele de justiție. Ne dau unora lecții despre moralitatea și justiție, când ei au fost torționari folosiți de regimul comunist, împotriva căruia s-au ridicat oamenii”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară, la România TV.

Președintele Senatului a adăugat că acesta este unul dintre motivele pentru care a propus înființarea Comisiei pentru aflarea adevărului, pentru ca cei care au informații despre persoane în poziții cheie care au fost implicați în abuzuri înainte sau după 1989 să vină să vină să îi demaște.

„Eu am propus Comisia pentru aflare a adevărului, o comisie în care cei care au astfel de informații în legătură cu persoane din poziții cheie, sau care ei înșiși au fost implicați înainte sau după 89 in abuzuri să vină să mărturisească în fața acestei comisii, evident garantându-le că nu vor suporta rigorile legii. De ce spun acest lucru? Pentru că e foarte important să aflăm ce abuzuri au avut loc în justiție. Aceste abuzuri au fost ținute cu capacul pe oală. Între timp am aflat de protocoalele secrete, de abuzurile de la DNA Oradea, DNA Brașov, dar sunt numai frânturi. Iată societatea e divizată pentru că nu avem amploarea dezastrului în societatea românească. Cei din străinătate poate consideră la fel, că sunt cazuri izolate. Datoria fie că vorbim de procurori și judecători, iar aceste cangrene pe care le constatăm normal e ca ele să fie operate. Nu putem merge înainte și să planeze o suspiciune în legătură cu modul în care funcționează instituțiile statului. Vorbim de statul de drept care ajunge să fie cum l-a etichetat fostul președinte Traian Băsescu care a spus că e format din procuratură și serviciile secrete. Nu. Oamenii trebuie să înțeleagă că e format din instituțiile menite să apere cetățeanul în fața abuzurilor. Asta înseamnă statul de drept”, a conchis Tăriceanu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img