vineri, 29 martie, 2024

Autoturism radiat din circulaţie şi cu număr fals de înmatriculare, descoperit în trafic

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism radiat din circulaţie şi care avea aplicat un număr de înmatriculare fals.

În ziua de 19 noiembrie a.c, în jurul orei 15.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității de frontieră Stoicani, judeţul Galaţi, un autoturism înmatriculat în judeţul Galaţi, condus de un cetăţean român, în vârstă de 28 de ani.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie, iar numărul de înmatriculare aplicat pe acesta este atribuit unui alt autoturism.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img