vineri, 19 aprilie, 2024

Avertismentul unui colonel roman: “Marele pericol este in Marea Neagra. Rusii vor exersa folosirea bombei atomice”

Distribuie:

Publicat:

Fondatorul Clubului Militar Roman de reflectie Euro-Atlantica, colonelul in rezerva Ion Petrescu, a vorbit marti, in cadrul forumului ‘Defence and Dialougue in Eastern Europe’, despre “marele pericol” din zona Marii Negre, mentionand exercitiul pe care Rusia il va organiza in septembrie si in care se va exersa folosirea bombei atomice la nivel tactic.

“Marele pericol este in zona Marii Negre, deoarece 25.000 de militari au venit in Ungaria, Bulgaria, Romania, ceea ce arata ca aici ne pregatim pentru lucruri fierbinti. La toamna, in septembrie, 100.000 de militari rusi se vor antrena in dreptul tarilor baltice si, pentru prima data, vor exersa folosirea bombei atomice la nivel tactic. Situatia este extrem de tensionata, deoarece Marea Neagra este dominata de fortele navale rusesti concentrate la portavionul terestru Crimeea”, a explicat Ion Petrescu.

In opinia acestuia, tinerii trebuie sa inteleaga ca diplomatia poate avea succes daca este sustinuta si de o forta militara puternica.

“Ne adresam tinerilor, pentru ca ei pun o intrebare fundamentala: ‘Pe cine aparam?’. Fiecare are raspunsul pentru propria tara. Raspunsul pentru Romania este ca trebuie sa aparam ce au aparat inaintasii nostri in Primul si al Doilea Razboi Mondial. Nu vrem razboi cu nimeni, dar avem dreptul la o defensiva puternica. (…) Diplomatia este necesara, dar o diplomatie care nu este sustinuta de o forta militara puternica esueaza’, le-a transmis el tinerilor participanti la forum.

Euro Atlantic Diplomacy Society organizeaza, in perioada 31 iulie — 5 august, la Bucuresti, evenimentul “Defence and Dialogue in Eastern Europe”, in discutie fiind provocarile de securitate actuale la adresa Romaniei si a tarilor membre NATO.

Amenintarile hibride, campaniile de dezinformare din ultimii ani sau atacurile cibernetice pe scara larga vor fi dezbatute de experti internationali, dar si de oficialitati din Romania in cadrul acestui forum.

Vor fi prezenti aici si aproximativ 200 de tineri din 36 de tari, care vor avea ocazia sa afle mai multe lucruri despre combaterea dezinformarii, proiectarea stabilitatii in regiunea est-europeana, provocarile de securitate cibernetica, viitoarele relatii intre NATO si UE, dar si scutul antiracheta de la Deveselu.

Evenimentul va include si o simulare de proces decizional NATO dedicata tinerilor.

Dezbaterile se desfasoara la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” (1-2 august). De asemenea, participantii vor face o vizita de studiu la Statul Major al Fortelor Terestre (2 august) si vor interpreta rolul de diplomat al unui stat membru sau partener NATO in cadrul unei simulari de amploare (3-4 august).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img