vineri, 29 martie, 2024

Bancu (CSU Craiova) – Sper să spargem gheaţa cu FCSB

Distribuie:

Publicat:

Mijlocaşul Nicuşor Bancu a admis că echipa de fotbal CS Universitatea Craiova are un complex în meciurile cu FCSB (ex-Steaua), pe care nu a mai învins-o de mulţi ani, dar speră să spargă gheaţa în meciul de luni, din Bănie.

''Ne aşteaptă o partidă foarte grea, Steaua (FCSB) va veni să câştige aici, pentru că dacă se vor încurca îşi va lua adio de al titlu, dar sperăm să spargem gheaţa şi să reuşim să câştigăm'', a spus Bancu.

''Se poate spune că e un complex, vorbim între noi că am făcut meciuri bune cu alte echipe, am reuşit să încurcăm pe toată lumea, doar pe Steaua nu prea reuşim, am făcut doar un egal pe Arena Naţională şi sper să vină şi momentul acela când îi încurcăm, acum când le este lumea mai dragă'', a adăugat internaţionalul craiovean.

Bancu a subliniat că FCSB are cel mai bun lot din campionatul României: ''FCSB are cel mai bun lot, cumpără în fiecare an ce e mai bun în România. Până în ultimele etape nu ne-am gândit la titlu, doar să prindem podiumul, după aceea am văzut că nu mai avem şanse, ne-am încurcat de câteva ori, dar FCSB rămâne o echipă puternică, are jucători foarte buni şi cu siguranţă au cel mai bun lot''.

''Publicul îşi doreşte de mult timp o victorie cu FCSB, şi noi ne dorim. Şi ei şi noi avem nevoie de victorie, jucăm acasă, suntem neînvinşi aici, avem prima şansă cu suporterii lângă noi, stadionul va fi plin şi nu ne rămâne decât să facem un joc foarte bun şi să câştigăm'', a afirmat fotbalistul.

Bancu speră că Universitatea va rămâne neînvinsă pe noul stadion ''Ion Oblemenco'' şi după meciul cu FCSB: ''De fiecare dată când jucăm pe Oblemenco echipele vin cu teamă, nu se mai gândesc la victorie cum o făceau la Severin, pentru că acolo nu aveam atât de mulţi suporteri, nu se simţeam atât de confortabil, pentru că nu jucam acasă. De când jucăm aici suntem neînvinşi, cred că toate echipele ştiu acest lucru''.

''Finala Cupei e pe al doilea plan, acum ne gândim la meciul cu FCSB, pentru că am fost tot anul pe locul al treilea şi e păcat să dăm acum cu piciorul la tot ce am muncit. Suntem la mâna noastră, trebuie să ne concentrăm cât mai multe puncte în aceste două meciuri, pentru ca Astra şi Viitorul să nu ne depăşească'', a completat Bancu.

Nicuşor Bancu a mai spus că nu i-ar părea deloc rău dacă o convocare la echipa naţională i-ar scurta vacanţa: ''Nu mi-ar părea rău dacă vacanţa ar fi scurtată de o convocare la echipa naţională. Nu mi-ar rămâne decât să petrec cât mai bine zilele libere pe care el voi avea şi să vin proaspăt din vacanţă''. România va juca meciuri amicale cu Chile, pe 31 mai, la Hartberg (Austria), şi pe 5 iunie, la Ploieşti.

CS Universitatea Craiova şi FCSB vor juca luni, de la ora 21,45, pe stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în cadrul etapei a 9-a a fazei play-off a Ligii I.
AGERPRES (

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img