vineri, 19 aprilie, 2024

Barlad: de la 1 iulie au fost demarate reparațiile la străzile și trotuarele afectate de lucrările la rețele subterane

Distribuie:

Publicat:

Va fi un proces amplu, în urma căruia majoritatea arterelor rutiere din Bârlad vor căpăta noi covoare asfaltice și noi borduri. Acolo unde va fi cazul, se va proceda la lărgiri și reconfigurări în special ale spațiilor dedicate pietonilor.

Primele străzi pe care vor intra echipele de constructori sunt: Zimbrului, Alexandru cel Bun, Ioan Buzdugan, Vasile Voiculescu, George Tutoveanu și Pictor Mihai Adamiu.

”Iată că ne ținem de cuvânt și, întocmai cum am dat asigurări în nenumărate rânduri, nu va exista niciun capăt de stradă care să rămână distrus în urma lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și de canalizare, precum și a celor de îngropare a cablurilor din cadrul proiectului de modernizare a rețelei de iluminat public. Asta nu înseamnă că aceste proiecte s-au finalizat și că nu se vor mai face săpături. Lucrările vor continua, dar din urmă vor veni echipele care se vor ocupa de reparații. O parte dintre străzi va fi reparată pe cheltuiala firmei Motris, cea care efectuează lucrările de extindere a conductelor de apă-canalizare, iar o altă parte va fi asfaltată prin proiectul de Mobilitate urbană, unde am obținut o finanțare europeană de 10 milioane de euro numai și numai pentru asfaltări, parcări și piste de biciclete”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, sunt în derulare următoarele proiecte:

1.Construire corp nou Grădinița nr. 5 (realizat 65%);

2. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale (realizat 15%);

3. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8 (realizat 30%)

4. Modernizare iluminat Grădina Publică (realizat 98%);

5. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad (realizat 37%)

6. Investiție privată Dedeman (realizat 35%);

7. Reabilitare și extindere rețele apă și canal (realizat 30%);

8. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri europene (realizat 12%)

9. Modernizarea sistemului de iluminat derulat cu fonduri norvegiene (realizat 18%)

10. Reabilitare termică secția Pediatrie (realizat 78%)

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img