vineri, 19 aprilie, 2024

Barlad : Lucrările de la Secția Pediatrie, într-o nouă etapă!

Distribuie:

Publicat:

Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, în aceste zile, lucrările la Secția Pediatrie (fostul Spital de copii) a Spitalului „Elena Beldiman” au intrat într-o nouă etapă și anume extinderea șantierului spre aripa nordică a clădirii.

După finalizarea anvelopării termice exterioare și a lucrărilor de reabilitare a interioarelor din partea de sud a imobilului, desfășurate în paralel cu refacerea în totalitate a acoperișului, constructorul a primit avizul de a se extinde pe toată suprafața secției.

„Un contract aflat în execuție la nivel local și finanțat din fonduri europene care continuă fără întrerupere. În prezent, lucrările se desfășoară cu respectarea prevederilor contractuale și se lucrează deja în jumătatea nordică a imobilului, pe toate cele patru nivele, la anveloparea termică, refacerea instalațiilor și înlocuirea stoleriei. Supervizăm în continuare, alături de doamna manager Daniela Rusu, operațiunile de aici și, în ciuda unor situații neprevăzute apărute recent, putem aprecia că lucrările sunt aproape de termenele de execuție. Chiar dacă ne-am dori să se întâmple mai devreme, sperăm ca până la finele anului 2022 clădirea să redevină complet funcțională și să își reia activitatea, așa cum am mai anunțat”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Reamintim că proiectul de la Pediatrie, cu o valoare de 4,5 milioane lei, prevede reabilitarea în totalitate a clădirii secției în vederea creșterii eficienței energetice și face parte dintr-un pachet mai mare de proiecte cu finanțare europeană. Până în acest moment, Bârladul a reușit să atragă fonduri nerambursabile de peste 36 de milioane euro, cea mai mare sumă atrasă vreodată la nivel de municipiu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img