miercuri, 24 aprilie, 2024

BARLAD: Pieton acrosat de un autoturism

Distribuie:

Publicat:

Un pieton, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă a fost victima unui accident de circulație petrecut în această dimineață pe raza municipiului Bârlad.

În această dimineață, la ora 05.58, am fost sesizați despre producerea unui accident de circulație pe DN 24D, în zona „Prodana” din municipiul Bârlad, eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Bârlad s-au deplasat la fața locului, iar în urma primelor verificări efectuate au stabilit următoarele:

În timp ce T. Nicușor, de 49 de ani, din comuna Grivița, conducea autoturismul pe D.N. 24D, din direcția Grivița către Bârlad, în zona denumită Prodana, a acroșat cu partea stângă față a mașinii un bărbat, în vârstă de 57 de ani, domiciliat în comuna Vinderei. Acesta se deplasa pe partea carosabilă, în apropierea axului drumului, nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și nu avea dispozitiv de lumină pentru semnalizare.

Pietonul a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din municipiul Bârlad, unde, în urma investigațiilor medicale a fost diagnosticat cu „fractură gamba dreapta, traumatism cranio-cerebral și politraumatism prin accident rutier”.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img