vineri, 29 martie, 2024

Barlad: S-a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Profesionale!

Distribuie:

Publicat:

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, recent, a fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor de consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale.

Anunțul a fost publicat în SICAP cu numărul SCN 1094746/12.10.2021. Valoarea estimată a achiziției este de 14.227.164,21 lei, fără TVA. Termenul de execuție a lucrărilor este de 18 luni de la semnarea Contractului de lucrări. Criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, cu respectarea criteriilor de calificare și selecție stabilite. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 15.11.2021, ora 15.00. Ofertele se vor deschide pe data de 15.11.2021, ora 15.00, în SICAP.

„Se vor executa lucrări de consolidare a structurii de rezistență, modernizare și dotare a clădirii actuale, care va fi și termoizolată. Se va înlocui tâmplăria existentă cu tâmplărie din aluminiu, dar și ancadramentele ferestrelor și ușilor, precum și profilele decorative ale fațadei cu profile din polistiren. Se vor realiza două case de scară închise, care să asigure evacuarea persoanelor din corpul central, se vor realiza recompartimentări ale spațiilor interioare, acolo unde este cazul și se va construi o clădire cu regim de înălțime P, care să adăpostească grupul electrogen. De asemenea, la nivelul parterului s-a prevăzut echipament de control și detecție a incendiilor. Rampa existentă va fi adaptată accesului persoanelor cu dizabilități, dar va fi construită și o scară exterioară, care va asigura accesul utilizatorilor, din exterior, direct la parterul clădirii”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img