vineri, 29 martie, 2024

Barladean retinut pentru infractiunile de lovire si alte violente

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat, din Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la data de 13 septembrie 2022, în municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 13 septembrie 2022, la ora 19.40, în zona străzii Crângului, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, bărbatul cercetat ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi agresat persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Bârlad.

Ca urmare a agresiunii, persoana vătămată a suferit vătămări corporale ce vor necesita 45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 15 septembrie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii bârlădeni au luat față de bărbatul de 30 de ani măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img