joi, 25 aprilie, 2024

Batausii din Arges vor merge la puscarie

Distribuie:

Publicat:

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis la finalul lunii aprilie ca ambii fraţi bătăuşi care au omorât în bătaie un om de afaceri, după un conflict în trafic în comuna argeşeană Merişani, să facă închisoare cu executare. În plus, cei doi fraţi au fost obligaţi prin decizia definitivă a Curţii de Apel Piteşti să plătească rudelor victimei 175.000 euro daune morale, potrivit Adevărul.

În iunie 2019, după un conflict în trafic, Leonard Tudorici şi fratele său, Adrian, l-au omorât în bătaie pe Cătălin Plăiaşu, un om de afaceri din Curtea de Argeş.

Cei doi frați din Merişani, satul Malu Vânăt, sunt cunoscuţi pentru actele lor de violenţă din ultimii ani, dar ani de zile nu au păţit până acum nimic.

Cătălin Plăiaşu, un om de afaceri de 48 de ani din oraşul Curtea de Argeş a ajuns în comă pe 24 iunie 2019 la Spitalul Judeţean Argeş după ce a fost bătut crunt ca urmare a unei şicanări în trafic, decedând pe patul de spital pe 1 iulie 2019.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img