joi, 25 aprilie, 2024

Beat si fara permis pe strazile municipiului Vaslui . Barbatul a fost descoeprit de politistii rutieri la un control de rutina

Distribuie:

Publicat:

Un bărbat din municipiul Vaslui a fost reținut de către poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, pentru conducerea unui autoturism  fără a poseda permis de conducere, aflându-se, totodată, și sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui  au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 25 de ani, din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere" și "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe".

 În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în noaptea de 25/26 ianuarie a.c., ora 01.25, în timp ce bărbatul conducea un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, din direcția străzii Feroviari spre strada Decebal, acesta a fost depistat în zona străzii Gării de către un echipaj format din polițiști rutieri care au procedat la efectuarea semnalului regulamentar pentru oprire.  
 
Bărbatul nu s-a conformat semnalelor efectuate de polițiști, și a accelerat autoturismul, încercând astfel să se sustragă controlului. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului suspect care, în zona străzii Podurilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un autoturism staționat. Șoferul a coborât din autoturism și a încercat să se sustragă, fugind către un bloc din vecinătate, însă a fost interceptat rapid și imobilizat de către polițiști.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând  o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule .

Față de bărbatul de 25 de ani, din Vaslui, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img