vineri, 19 aprilie, 2024

Boala perfida din cauza careia femeilor le cade parul

Distribuie:

Publicat:

La doar 21 de ani, Denisse si-a pierdut parul, dar asta nu a facut-o sa isi piarda zambetul si optimismul. Este povestea unei tinere care demonstreaza ca orice se poate daca ai incredere in tine.

Nu tine cont de varsta. De pregatire. Nu isi ia niciodata liber si loveste atunci cand nu te astepti. Prea putini oameni iau cu adevarat stresul in serios. „In perioada aceea nu realizasem faptul ca eram stresata: s-a manifestat prin caderea abundenta a parului”, povesteste Denisse Mainea.

Denisse are 21 de ani si la inceputul anului 2017 a fost diagnosticata cu alopecie. Dupa mai multe investigatii, a aflat ca sufera si de o afectiune asociata: tiroidita autoimuna. Pentru ca stia ca urmeaza sa isi piarda parul, tanara a decis sa se tunda „zero”.

„A fost o decizie destul de radicala, pentru ca inainte am avut parul destul de lung si intotdeauna mi l-am pastrat asa, pentru ca imi placea si pentru mine inainte asta reprezenta frumusetea”, marturiseste tanara.

Medicii au pus afectiunea pe seama dusmanului tacut care afecteaza sase din zece romani: stresul. „Eram solicitata la facultate. Mi-era greu sa ma adaptez unei fluctuatii, de exemplu examenele, prietenii. Mama a fost plecata in Anglia si pentru mine, responsabilitatea de a deveni sora mai mare, aproape mama fratilor mei, a fost destul de complicat, dar totul tineam sub control”, isi aminteste Denisse.

„Factorii psihologici sunt un dusman fara grai si ei actioneaza in tacere si singura varianta pe care corpul nostru o transmite ca e ceva e in neregula e dezechilibrul fizic”, explica psihoterapeutul Monica Burcea.

Potrivit unui studiu, romanii sunt printre cei mai stresati europeni. ii depasim la acest capitol inclusiv pe slovaci si cehi. Ritmul vietii este extrem de alert acasa, la birou, pe strada si lasa urme adanci.

„Trebuie sa fim constienti de faptul ca societatea ne streseaza, ca provocarile societatii sunt un factor stresor foarte important. Acum e bine sa facem diferenta. Exista un stres mic – bun – care ne determina sa fim, poate, mai ambitiosi. Pe masura ce aceasta cantitate de stres creste, vorbim de un stres asa-zis negativ, acel stres pe care simtindu-l in viata de zi cu zi ajungem sa-l consideram normalitate”, arata psihoterapeutul Monica Burcea.

Astfel, nu doar ca ne consumam energia fizica si psihica. Din cauza stresului, tot organismul are de suferit. „Ne putem astepta la caderea parului, la o digestie dificitara, la un tranzit intestinal deficitar si multe alte probleme pe care aparent avem tendinta sa le trecem cu vederea care neluate in seama se pot agrava pe masura ce trece timpul”, spune Monica Burcea.

De aceea, solutia este echilibrul in toate, spun la unison specialistii. Tot ei recomanda sa gasim activitati care ne ajuta sa facem fata mai usor stresului zilnic. „Sa eliminam acei factori stresori din viata noastra. E adevarat ca nu o sa-i putem elimina pe toti, nu avem cum. Sa privim si partea plina a paharului, pot fi niste idei de inceput, astfel incat sa nu ajungem sa suferim si sa petrecem mult timp incercand sa ne redobandim sanatatea pe care am pierdut-o”, arata psihoterapeutul.

De asemenea, important este sa ne simtim bine in pielea noastra. „Oricat de mult machiaj am utiliza sau orice machiaj de zi sau de seara am aplica, daca nu ne simtim bine in interior, nu conteaza absolut nimic. Deci e bine ca persoana care se confrunta cu astfel de situatie sa fie echilibrata in interior”, subliniaza Adela Manolache, make-up artist.

„Am inceput sa meditez, sa ma ascult pe mine, am invatat, odata cu afectiunea pe care o am, sa vad lucuri si sa accept partea pozitiva in orice – atat timp cat esti echilibrat, cat emani bunatate si seninatate, totul se vede cu ochiul liber. Nu trebuie sa apelezi la alte mijloace de make up sau orice altceva. Nu conteaza. Conteaza sa fii tu!”, impartaseste Denisse secretul curajului ei.

sursa: digi24.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img