vineri, 29 martie, 2024

Bursa de la Bucuresti a inchis in crestere pe majoritatea indicilor sedinta de tranzactionare de marti

Distribuie:

Publicat:

 

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 34,36 milioane de lei (7,05 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Astfel, conform datelor centralizate, indicele principal BET s-a apreciat cu 0,57%, până la 10.242,51 puncte, aceeaşi evoluţie consemnându-se şi în cazul indicelui BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în creştere cu 0,46%.

De asemenea, indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat un avans de 1,45% iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un salt de 0,15%.

Pe de altă parte, indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,42%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 5,47 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea – cu 4,22 milioane de lei, respectiv cele ale Romgaz (2,63 milioane de lei).

Totodată, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet S.A. Aiud, în creştere cu 14,79%, Farmaceutica Remedia (+5,56%) şi Vrancart (+3,8%).

În schimb, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de Condmag (-7,69), Artego (-4,76%) şi SSIF BRK Financial Group (-2,13%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img