vineri, 29 martie, 2024

Bursa de Valori Bucuresti a inchis pentru a doua zi consecutiv pe plus: Valoarea tranzactiilor s-a situat la 44,92 milioane de lei

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 44,92 milioane de lei (9,43 milioane euro), potrivit agerpres.ro.

 

Acţiunile Banca Transilvania au generat schimburi de 26,83 milioane de lei, urmate de cele ale BRD – Groupe Societe Generale (6,68 milioane de lei) şi Romgaz (5,06 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de titlurile Transilvania Construcţii, care s-au apreciat cu 12,12%, Mecanica Ceahlău (+8,27%) şi Altur (+5,8%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Casa de Bucovina – Club de Munte, care au pierdut 7,04% din valoare, ProdPlast (-6,98%) şi Oil Terminal (-4,77%).

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 acţiuni, a înregistrat o apreciere uşoară de 0,04%, ajungând la 7.775,17 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un plus de 0,06%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a închis pe minus cu 0,54%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,05%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în scădere cu 0,45%.

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în coborâre cu 0,04%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img