miercuri, 24 aprilie, 2024

Cădere semnificativă a pieței imobiliare din România: investițiile au scăzut cu 20% față de 2020

Distribuie:

Publicat:

Volumul total al investiţiilor imobiliare în România a atins 303,6 milioane de euro în prima jumătate a anului, cu 21% sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit celor mai recente date CBRE Research, arată Agerpres.

În primele şase luni, au fost semnate 17 tranzacţii cu o valoare medie de 17,8 milioane de euro, fiind considerată o primă jumătate a anului foarte dinamică.

Bucureştiul a atras mai mult de jumătate din volumul investiţiilor, respectiv 67%, în cinci tranzacţii cu birouri şi hoteluri, în timp ce 12 oferte reprezentând 33% din volumul total au fost semnate în oraşele regionale, care au atras în special investitorii în căutare de proiecte industriale, se arată într-un comunicat al CBRE România.

Din punct de vedere al sectoarelor de piaţă, primele două poziţii sunt ocupate de sectorul de birouri şi cel industrial, aflate însă la distanţe considerabile. Sectorul de birouri a reprezentat 64% din volumul tranzacţionat, în timp ce sectorul industrial a reprezentat 26%, piaţa de birouri consolidându-şi astfel rolul de sector preferat pentru investitorii naţionali şi internaţionali, potrivit CBRE Research.

În ceea ce priveşte naţionalitatea investitorilor, cel mai mult capital, 67% din volumul total, a fost adus de austrieci, urmaţi de americani şi cehi, fiecare cu o cotă de 8% din capitalul investit. Au participat şi cumpărători din Africa de Sud, Suedia, Elveţia, Germania şi Grecia cu procente de 6%, 5%, 4%, 3% şi 2%, în timp ce românii au contribuit cu doar 1% la volumul investiţiilor imobiliare din primul semestru, conform CBRE Research.

CBRE România a asistat recent Adventum Group, un manager de investiţii imobiliare concentrat pe regiunea Europei Centrale şi de Est (CEE), în achiziţionarea Hermes Business Campus, un complex de birouri amplasat în nordul Bucureştiului.

Prima investiţie realizată de Adventum în România reprezintă cea mai mare tranzacţie de birouri din Bucureşti din acest an, precum şi cea mai mare investiţie a unui nou jucător imobiliar în România din 2018 şi până în prezent, conform unui comunicat al CBRE.

"Dimensiunea record a acestei tranzacţii încheiate de clientul nostru, Adventum, este un semn important de încredere pentru piaţa românească, fiind cea mai mare intrare pe piaţa locală din ultimii trei ani. Este, de asemenea, un vot de încredere pentru piaţa de închirieri de birouri. Investitorii revin cu încredere către acest segment şi ne aşteptăm ca sectorul de birouri să fie focusul în anul următor", a declarat Mihai Pătrulescu, head of Investment Properties, CBRE România.

Cu o suprafaţă totală de 75.000 de metri pătraţi, Hermes Business Campus (HBC) a fost achiziţionat de Adventum pentru fondul imobiliar Quartum, care deţine acum peste 200.000 de metri pătraţi închiriabili în Polonia, Ungaria şi România. Primele două clădiri, HBC 1 şi HBC 2, sunt închiriate integral către firme precum DB Schenker, Luxoft, Lavalin, Mondelez, Ambasada Olandei şi Xerox, iar ultima clădire, HBC 3, va continua să fie ocupată în totalitate de Genpact, pentru cel puţin următorii şapte ani.

Pe de altă parte, datele CBRE arată că, în Europa, volumul total al investiţiilor imobiliare a ajuns la 70 de miliarde de euro în trimestrul al doilea din 2021, determinat de o activitate puternică în Marea Britanie şi Germania, în creştere cu 45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit CBRE. Performanţa puternică a celui de-al doilea trimestru a adus volumul de investiţii din prima jumătate a anului 2021 la 125,6 miliarde de euro în Europa, în scădere cu 9% faţă de cele 138,7 miliarde de euro din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Privind sectoarele imobiliare, creşterea comerţului online, un catalizator al ratelor de neocupare scăzute şi al cererii puternice, a determinat sectorul industrial să îşi menţină performanţele bune în Europa. Volumul atras de sectorul industrial a crescut cu 64% în primul semestru din 2021 în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, investiţiile ajungând la 25,4 miliarde de euro.

Pe măsură ce guvernele şi-au redeschis economiile şi au revenit la birouri, investiţiile în sectorul de birouri au crescut cu 37% în al doilea trimestru al anului 2021, ajungând la 22 miliarde de euro în Europa, inclusiv în Marea Britanie. Recuperări semnificative în trimestrul respectiv au fost observate pe unele dintre pieţele importante, inclusiv Marea Britanie (în creştere cu 300%), Spania (în creştere cu 249%) şi Germania (în creştere cu 67%).

CBRE, Inc, cu sediul central în Dallas este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2019. Compania are peste 100.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari şi deserveşte proprietari şi chiriaşi prin intermediul celor peste 530 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. În România, CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare şi coordonare de tranzacţii şi management de proiecte, servicii de design and build, managementul proprietăţii, administrarea investiţiilor, evaluare, închiriere de proprietăţi, consultanţă strategică, vânzări de proprietăţi, servicii ipotecare şi servicii de dezvoltare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img